Spovedania este doctoria de-suflet-mântuitoare pentru societate deoarece este capabilă să salveze de la distrugere o mulţime de suflete – suflete pierdute prin dezamăgiri, prin amintiri spurcate şi gânduri rele. Ceea ce doreşte sufletul este un părinte duhovnic căruia păcătosul voieşte să i se descopere, să-şi reverse inima pentru a-şi vădi rănile sufletului, pentru a afla un tratament, pentru a fi uşurat. Părintele duhovnic este mijlocitorul care uneşte sufletele, întârind legăturile de familie, prieteniile şi dragostea.

Numai părintele duhovnic este capabil să unească între ele sufletele părinţilor şi ale copiilor, ale celor căsătoriţi, ale fraţilor şi ale rudelor. Părintele duhovnic este dascălul lăuntric al societăţii, apărătorul moravurilor familiei, mângâierea celor în suferinţă şi limanul celor ce plutesc pe oceanul acestei vieţi. Din punct de vedere moral, spovedania este cea mai mare binefacere a Bisericii pentru societate.

Părintele duhovnic este doctorul moral al societăţii. Numai el este capabil de a detecta toate relele care afectează societatea în care trăim. El îi învaţă pe cei rătăciţi; el îi ridică pe cei căzuţi; el îi susţine pe cei ce se clatină; el îi luminează pe cei întunecaţi; el îi călăuzeşte pe cei slabi; el îi ajută pe cei săraci; el potoleşte mâniile; el potoleşte patimile; el îi împacă pe cei despărţiţi; el face pace între vrăjmaşi; el întăreşte legăturile între oameni; el aduce pace în familie.

(Sfântul Nectarie din Eghina, Despre pocăinţă şi spovedanie, Ed. Egumeniţa, 2004, pp. 83-84)