Părintele Filaret Florea Gămălău – Mărturisitor în temnițele comuniste

Prin Sentința nr. 778 din 4 octombrie 1950 a Tribunalului Militar Iași a fost condamnat la 25 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale” și „găzduire de fugari” (Legea nr. 16/1949). A cunoscut închisorile de la Suceava (noiembrie 1949), Aiud (martie 1951, 1956 și 1959) și Jilava.

Părintele Filaret Florea Gămălău s-a născut la 4 mai 1919, în localitatea Crucea, județul Suceava. A urmat Seminarul teologic de pe lângă Mănăstirea Neamț. La vârsta de 12 ani a intrat pe poarta Schitului Rarău, județul Suceava. La 17 ianuarie 1944 a fost tuns în monahism pe seama Schitului Rarău, la 21 februarie 1944 hirotonit diacon, iar la 5 martie 1945 ca preot. La 1 februarie 1949, a fost numit superior la Schitul Bisericani, apoi din august același an transferat la Mănăstirea Durău, județul Neamț. Animat de crezul anticomunist și aflând de crearea organizației „Gărzile lui Decebal”, începând din aprilie 1949 părintele Gămălău a oferit găzduire unor persoane căutate de autoritățile comuniste și le-a oferit sprijin material, totodată făcând cunoscută această grupare din munți în rândurile clericilor din mănăstirile pe care le cerceta, precum Ioasaf Marcoci, Chesarie Ursu, Varahil Moraru, Martinian Conuț și Mihai Mitocaru. La 5 septembrie 1949, părintele Gămălău a fost arestat. El a negat și în ancheta Securității și la proces implicarea în vreo organizație anticomunistă sau care să aibă legătură cu Mișcarea legionară, așa după cum era acuzat. Prin Sentința nr. 778 din 4 octombrie 1950 a Tribunalului Militar Iași a fost condamnat la 25 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale” și „găzduire de fugari” (Legea nr. 16/1949). A cunoscut închisorile de la Suceava (noiembrie 1949), Aiud (martie 1951, 1956 și 1959) și Jilava. A lucrat în fabrica și în brutăria penitenciarului Aiud, fiind tratat ca legionar. În timpul detenției a înaintat numeroase memorii și a protestat față de înscenarea juridică a cărei victimă devenise și față de tratamentul inuman la care era supus. La Aiud, în 1953, bolnav fiind, a refuzat să lucreze, deoarece nu primea tratamentul adecvat, iar între 19-27 decembrie 1956 a făcut greva foamei. Evident că atitudinile sale au fost sancționate de temniceri cu perioade de carceră. A fost eliberat la 30 iulie 1964, întorcându-se în satul natal. Lucrează ca muncitor calificat la mina de cupru Leșu Ursului din Broșteni, județul Suceava. Patru ani mai târziu solicită Episcopului Teoctist Arăpașu al Aradului să slujească în Eparhia Aradului. Slujește la parohiile Baia și Slatina de Mureș, apoi la Moșuni și Veța, ultimele din județul Mureș. În 1994 a ieșit la pensie.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 76-77)

De la același autor

Ultimele din categorie