Părintele Gheorghe Ioniță – Mărturisitor în temnițele comuniste
Părintele Ioniță a cunoscut penitenciarele de la Iași (1949) și Aiud (septembrie 1949), apoi coloniile de muncă de la Poarta Albă, Valea Neagră (mai 1951), Baia Sprie (iulie 1952) și Cavnic (decembrie 1952).
Părintele Gheorghe Ioniță s-a născut la 29 martie 1909 în localitatea Vlădeni, județul Botoșani.
După Seminarul Teologic și doi ani la Facultatea de Teologie din Cernăuți, la 17 ianuarie 1933 a primit darul preoției. La 25 februarie 1933 a fost numit slujitor la Parohia „Sfinții Apostoli” din Târnova, județul Soroca, iar de la 1 iunie același an la Parohia „Sfinții Voievozi” – Cotârgaci, comuna Roma, județul Botoșani. În 1943 s-a transferat la Parohia Roma, județul Botoșani.
La 1 iulie 1949 a fost arestat de Securitate. Prin Sentința nr. 964 din 16 iulie 1949, părintele Ioniță a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională pentru delictul de „instigare publică”. În realitate, de praznicul Sfintei Treimi a anului 1949, părintele Ioniță sfințise troița repusă de credincioși pe locul inițial din fața școlii din Roma, după ce în septembrie 1948 fusese scoasă și mutată în pridvorul bisericii. Pe fișa matricolă penală întocmită de Securitate pe numele părintelui Ioniță, în dreptul culpei este trecut „instigare legionară religioasă”.
Părintele Ioniță a cunoscut penitenciarele de la Iași (1949) și Aiud (septembrie 1949), apoi coloniile de muncă de la Poarta Albă, Valea Neagră (mai 1951), Baia Sprie (iulie 1952) și Cavnic (decembrie 1952).
La 20 octombrie 1955 a fost eliberat de la Cavnic. La revenirea în parohie, solicită reîncadrarea în slujire. La 1 decembrie 1955 primește în suplinire Parohia Bozieni, comuna Săveni, județul Neamț unde, începând cu 1 februarie 1956, este numit paroh. Apoi este numit la Pădureni, iar doi ani mai târziu transferat la Ionășeni, ambele în județul Botoșani.
(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 94)
Părintele Vasile Lazăr – Mărturisitor în temnițele comuniste
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro