Bătrânul Ghimnazie s-a născut 1899 în comuna Vorniceni, în judeţul Botoşani, fiu al lui Ioan şi Casandra Ignat. În familie au fost opt fraţi şi surori. Dintre aceştia, fiul cel mai vârstnic, Gheorghe (viitorul batrân Ghimnazie) şi cel mai mic, Dimitrie (viitorul bătrân Dionisie) au devenit monahi.

Gheorghe a mers la şcoală timp de 5 ani în satul său natal şi a fost un elev foarte bun, în special la matematică. În perioada aceea, satul avea mare nevoie de un contabil, deci primarul satului l-a sfătuit să urmeze şcoala de comerţ. Totuşi, pe când se pregătea să intre la examenul de admitere, alţii l-au sfătuit să nu urmeze această şcoală, iar el s-a întors acasă.

În 1911, tatăl a murit, iar Gheorghe, fiind cel mai în vârstă dintre fraţi, deveni capul familiei. Fiind încă un copil, Gheorghe a abandonat jocurile copilăriei şi s-a dedicat rugăciunii, metaniilor şi citirii din Vieţile Sfinţilor. În conformitate cu aceasta, el a decis ulterior să devină monah. Totuşi, familia s-a opus deciziei lui.

În pofida responsabilităţilor sale de cap de familie, Gheorghe nu a fost scutit de serviciul militar. După ce şi-a încheiat serviciul în armată, el a hotărât să plece la mănăstire.

În toamna anului 1922, Gheorghe porni spre Schitul Măgura. Stareţul, văzându-i sârguinţa, l-a tuns în monahism, cu numele de Ghimnazie în prima Duminică a Postului Mare în 1923. Fiind un om excepţional, având mare zel pentru viaţa monastică şi pentru slujbele Bisericii, a fost hirotonit diacon în 1924, deşi era încă relativ tânăr.

Între timp, fratele său mai mic, Dimitrie, plin şi el de dorinţă arzătoare pentru viaţa monastică, l-a urmat pe părintele Ghimnazie la Schitul Măgura în 1923, pe când era în vârstă de 14 ani. Stareţul a decis să-l accepte, dar în acelaşi timp să-l trimită la şcoală. Astfel că, timp de doi ani, Dimitrie a învăţat la Şcoala Profesională din Târgu Ocna şi adesea vizita Schitul.

În 1926 a fost o mare tulburare în ţară din pricina schimbării calendarului bisericesc, ceea ce a cauzat separare printre credincioşi. Părintele Ghimnazie, Dimitrie şi alţi doi au plecat la Muntele Athos.

În data de 6 septembrie 1926, au venit ca oaspeţi în Chilia Sfântul Gheorghe a părintelui Gherasim Sperchez, de la Schitul Kapsala, nu departe de Kareia.

Neîncetat rugându-se, ei au pribegit prin Sfântul Munte. Deoarece se întâmplă des ca cineva să devină un bun monah atunci când începe prin a locui cu un străin, părintele Ghimnazie a decis că fratele Dimitrie ar trebui să facă aşa. De aceea l-a trimis la părintele Serafim, la Chilia Intrării în Templu a Născătoarei de Dumnezeu, lângă Kareia, mai jos de Schitul Sfântul Andrei. Aceasta a fost în noiembrie 1926, şi fratele Dimitrie a stat acolo până în iulie 1927. În acest timp, părintele Ghimnazie lucra la Mănăstirea Iviron.

În iulie 1927, părintele Ghimnazie şi fratele Dimitrie, împreună cu un alt călugăr, părintele Sebastian au cumpărat Chilia Bunei-Vestiri de lângă Mănăstirea Pantocrator. Trei ani de muncă au fost necesari pentru ca cei trei monahi să achite suma împrumutată atunci când au cumpărat chilia.

În 1927, Ghimnazie a fost hirotonit ieromonah, iar Dimitrie a fost tuns monah, primind numele de Dionisie.

Au stat în Kapsala, la Chilia Bunei-Vestiri până în 1933. Chilia era săracă în mijloace materiale, deci amândoi trebuiau să lucreze în Mănăstirea Iviron, în timp ce părintele Sebastian rămânea la chilie. Aici, la Chilia Bunei-Vestiri, au avut multe ispite din partea vrăjmaşului.

În 1933 s-au mutat de la Chilia Bunei-Vestiri la o altă chilie din Kapsala, închinată Sfântului Tihon de Zadonsk. Părintele Ghedeon, stareţul chiliei, a devenit atunci părintele lor duhovnicesc, iar ei au locuit cu el timp de patru ani.

În 1937, amândoi fraţii au venit cu părintele Ghedeon la Chilia Sfântul Gheorghe la Colciu, de pe moşia Mănăstirii Vatoped. Toţi trei au lucrat cu mult zel la reconstrucţia acestei chilii, dar nu şi-au abandonat nici măcar pentru o clipă rânduiala lor ascetică, adică slujbele bisericeşti, canonul de la chilie şi lucrul în jurul așezământului.

Chilia avea livezi de măslini – aproximativ 1000 de pomi – precum şi viţă-de-vie, portocali, lămâi, nuci, smochini, pruni, vişini etc. În grădină creşteau toate cele necesare: ceapă, usturoi, tomate, vinete, ardei iute, pătrunjel, ţelină, varză, sfeclă, cartofi, fasole etc. Călugării vorbeau de grădina lor ca de „vaca monahului” (sursa lor principală de hrană).

În acest răstimp au început să vină noi fraţi în obşte.

Când bătrânul Ghedeon a plecat în România în 1940 să strângă fonduri pentru continuarea reconstrucţiei chiliei, întoarcerea sa a fost împiedicată de Cel de-al Doilea Război Mondial şi de venirea la putere a comuniştilor. Abia în 1963 el a fost în stare să se întoarcă, după mulţi ani grei.

Între timp, părintele Ghimnazie a devenit stareţul chiliei, iar părintele Dionisie preluase sarcina de a asculta mărturisirile gândurilor fraţilor.

Cât timp a stat în Sfântul Munte, părintele Ghimnazie nu şi-a părăsit niciodată obiceiul de a se trezi la miezul nopţii şi de a îndeplini o parte a canonului său, fie de metanii, psalmi sau rugăciune. De asemenea, părintele Ghimnazie avea ca rânduială să doarmă în mici reprize, fiecare ţinând de la două la trei ore, după care se trezea pentru a se ruga. În felul acesta, sufletul poate stăpâni trupul mult mai uşor.

Părintele Ghimnazie avea o memorie foarte bună. Ştia pe de rost toate Ceasurile, întreaga Psaltire, Acatistul Buneivestiri, Acatistul Mântuitorului, Paraclisul Maicii Domnului, multe tropare şi alte rugăciuni. Timpul care-i rămânea după slujbe şi canonul său de la chilie, şi-l petrecea în lucrări în jurul chiliei.

Pe 1 martie 1965, la doi ani după întoarcerea bătrânului Ghedeon din România, ieroschimonahul Ghimnazie a trecut la Domnul la vârsta de 66 de ani, după o boală care l-a făcut să se stingă văzând cu ochii.