Părintele Iacob Chiticaru – Mărturisitor în temnițele comuniste

Documentar

Părintele Iacob Chiticaru – Mărturisitor în temnițele comuniste

A cunoscut închisorile de la Suceava (1960), Jilava, Botoșani (decembrie 1960) și Gherla (martie 1961). La 22 iunie 1964 a fost eliberat din penitenciarul Gherla.

Părintele Iacob Chiticaru s-a născut la 16 august 1900, în satul Mihăești, comuna Rotopănești, județul Baia. A urmat Seminarul teologic de la Galați (1915-1922) și Huși (1923), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuți (1927). În perioada noiembrie 1925 - septembrie 1928 a ocupat postul de subdirector al Seminarului monahal de la Mănăstirea Neamț. Între 1928-1934 a fost profesor de Religie la școlile secundare, liceele „Nicu Gane”, de fete „Principesa Elena”, Școala profesională de fete și Școala Inferioară de Meserii, toate din Fălticeni. La 3 februarie 1929 a fost hirotonit preot de către Episcopul Nicodim Munteanu în Mănăstirea Neamț, pe seama Parohiei Oprișeni, județul Baia, iar mai apoi în luna iulie a aceluiași an, s-a transferat la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni. Între 29 ianuarie 1934 - 1 septembrie 1952 este protoiereu de Fălticeni. La 13 aprilie 1960 este arestat de Securitate, sub suspiciunea de implicare în „organizația contrarevoluționară PSDC”. Inițialele însemnau Partidul Socialist Democrat Creștin, adică rodul unei discuții purtate de unii foști membri marcanți ai partidelor istorice din Fălticeni, toți într-un lot de 17 inculpați, pe care Securitatea l-a considerat ca o reorganizare a fostului Partid Social-Democrat Independent (care refuzase alianța cu PCR în 1945). Este vorba de foști prefecți țărăniști sau liberali, unii foști lideri legionari locali, din fosta elita socială și profesională a orașului Fălticeni, avocați, ofițeri militari, învățători care, la sfârșitul anilor `50 discutau politica internațională și sperau la o destindere între cele două lagăre. Unii dintre aceștia erau apropiați ai părintelui Chiticaru, chiar rude, membri ai consiliului parohial și ai corului de la biserică, care îl vizitau frecvent. În urma anchetei de la Securitate, părintele Chiticaru a fost acuzat că ar fi avut cunoștință și chiar s-ar fi implicat în această „organizație, care avea drept scop luarea puterii politice ca urmare a răsturnării regimului democrat-popular, desfășurând activitate de subminare a regimului prin discuții dușmănoase”. Părintele Chiticaru nu a recunoscut nimic din tot acest scenariu al Securității. Totuși, prin Sentința nr. 133 din 22 octombrie 1960 a Tribunalului Militar București a fost condamnat la 15 ani temniță grea pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. Această condamnare a considerat-o nedreaptă, după eliberare, în nenumărate rânduri, încercând să obțină reabilitarea în justiție deoarece, spunea el: „Tot ce i s-a întâmplat au fost numai lucruri bazate pe neadevăruri”. A cunoscut închisorile de la Suceava (1960), Jilava, Botoșani (decembrie 1960) și Gherla (martie 1961). La 22 iunie 1964 a fost eliberat din penitenciarul Gherla. În perioada detenției a fost inapt pentru muncă din motive medicale. De fapt, închisoarea l-a afectat mult, încât după eliberare s-a internat în Spitalul de Neuropsihiatrie de la Socola. În această perioadă, cazul său a fost judecat în Consistoriul Eparhial Iași, prin Hotărârea nr. 33 din 24 septembrie 1964 primind pedeapsa „oprirea totală de la săvârșirea lucrărilor sfinte pe timpul de la 13 aprilie 1960, până la 22 iunie 1964, prin luarea în considerare a timpului cât a fost deținut”. După tratament, în noiembrie 1964, a fost reîncadrat în slujire ca paroh la Parohia Cozănești, județul Suceava. În 1975 a decedat.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), 2018)