Părintele Ioan Boian – Mărturisitor în temnițele comuniste

La Aiud a fost pedepsit cu 17 zile izolare, pentru că „a vorbit cu camera vecină, a dormit în timpul zilei și a avut obiecte nepermise” și a muncit la GAS Aiud.

Părintele Ioan Boian s-a născut la 17 ianuarie 1903, în familia unui agricultor din comuna Miroslovești, județul Iași. A urmat Seminarul teologic din Dorohoi și Facultatea de Teologie de la Cernăuți-Suceava (1930-1933, 1947).

La 7 iunie 1932 a primit darul preoției, pe seama Parohiei Sturzeni, județul Bălți. A renovat biserica, a construit clădirea școlii primare din satul Răuțel-Bălți. La 12 decembrie 1935 a fost numit la Parohia Socola, județul Iași (fosta mănăstire din spațiul azilului de psihiatrie). Aici a rezidit biserica din filia Vișan. În plan politic, avea să se implice în politica guvernării legionare. La 5 octombrie 1940 a fost chemat la Primăria localității Bucium, pentru a fi cooptat în comisia pentru inventarierea bunurilor evreiești. De asemenea, i s-a cerut să se ocupe de strângerea „ajutorului legionar”. Deși nu făcea parte din Mișcarea legionară, însărcinările i-au fost date pentru că era printre puținii intelectuali din localitate. Informațiile biografice provin din ancheta Securității de la sfârșitul anilor 50, care nu ne oferă detalii, ci doar informații lapidare, lipsite de concretețe, atât cât să-l incrimineze.

După rebeliunea legionară, a fost deferit justiției. La 23 septembrie 1941, prin Sentința nr. 1934 a Curții Marțiale Iași, părintele Boian a fost condamnat la 1 an și 8 luni închisoare corecțională pentru delictele de „propagandă legionară, sechestrare de persoane, abuzuri, bătăi” și achitat pentru non participare la rebeliune. Acuzațiile sunt multe și condamnarea mică, ceea ce ne facem să credem că sentința nu ilustra faptele invocate de Parchetul militar. Probabil că și acuzațiile erau susținute de delațiuni care nu și-au mai găsit veridicitatea în instanță. Oricum, procesul din 1941 a fost rezultatul ordinului politic dat de Ion Antonescu în contextul eliminării legionarilor din structurile de stat. Însă, sentinței penale a urmat decizia Comisiei disciplinare de pe lângă Mitropolia Moldovei, prin care preotul Boian era caterisit, act aprobat de Mitropolitul Irineu Mihălcescu.

La 28 mai 1942, este eliberat din Închisoarea militară Iași și mobilizat pe frontul de est, ajungând până la Cotul Donului. Totodată, este repus în dreptul de a sluji pe front. Din decembrie 1943 și până în februarie 1944 îl găsim slujind la parohia Ocna, județul Dubăsari, din Guvernământul Transnistriei. Prin Sentința nr. 40 din 17 ianuarie 1946 a Curții Marțiale s-a revocat sentința de condamnare „ca și cum n-ar fi existat”, iar Mitropolia, prin Consistoriul spiritual din 28 februarie același an, i-a ridicat definitiv caterisirea.

Slujește ca detașat la parohia Slobozia, comuna Sirețel, județul Iași, unde construiește o școală și o biserică. Între 1946-1948, a slujit la Parohia Bălușești, comuna Dochia, județul Neamț, unde ridică o școală primară. După 1948, revine la Parohia Socola de lângă Iași. Pentru legăturile cu alți preoți la diferite evenimente bisericești este urmărit de Securitate și suspectat de activitate legionară.

În contextul valului de represiune declanșat la sfârșitul anilor '50, la 16 iulie 1958 părintele este arestat. La percheziția domiciliară i se găsesc două volume considerate interzise: „Orfani de război” și „Poezii alese”, 1943, ultima scrisă de Octavian Goga. Este anchetat la Securitatea din Iași asupra trecutului său politic. Așa-zisa activitate legionară îi este supraevaluată, el refuzând să recunoască ce i să impută. În concluziile de învinuire, anchetatorii arătau cum, înainte de 23 august 1944, preotul Boian ar fi dus o intensă activitate în mișcarea legionară, apoi „și-a manifestat ura împotriva orânduirii noastre democrat-populare, aducând injurii la adresa conducerii PMR și a guvernului RPR”.

La proces, desfășurat la Tribunalul Militar Iași, părintele nu a recunoscut nimic, totodată probele acuzării fiind neconcludente. Din aceste motive, în încheierea din 23 octombrie 1959, instanța a decis întoarcerea dosarului la Procuratură, „pentru completarea urmăririi penale”. După o anchetă sumară este trimis din nou în justiție. Prin Sentința nr. 707 din 27 noiembrie 1958 este condamnat la 12 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

A cunoscut închisorile de la Iași (1958), Aiud (martie 1959, mai 1963), Salcia-Ostrov (noiembrie 1962) și Jilava (mai 1963). La Aiud a fost pedepsit 17 zile izolare, pentru că „a vorbit cu camera vecină, a dormit în timpul zilei și a avut obiecte nepermise” și a muncit la GAS Aiud. A fost eliberat la 31 iulie 1964 din penitenciarul Aiud. A fost reintegrat în preoție, slujind la Parohia Fântânele, județul Iași.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 41-43)

De la același autor

Ultimele din categorie