Părintele Mihai Acatrinei s-a născut la 26 octombrie 1910 la Movileni, județul Iași. A urmat Seminarul teologic „Veniamin Costache” (1931) și Facultatea de Teologie din Cernăuți (1935).

La 1 iunie 1936 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Avântul”, din Podu Iloaiei. Aici a ridicat o biserică până la acoperiș și o casă parohială. Între iunie 1939 - iunie 1947, a slujit la Catedrala Mitropolitană din Iași. A fost unul dintre slujitorii importanți din Arhiepiscopia Iașilor. A fost președintele Asociației clerului din Moldova și consilier referent la Centrul Mitropolitan. În perioada interbelică a aderat la crezul religios al Mișcării legionare.

Prin Sentința nr. 146 din 14 aprilie 1941 a Tribunalului Militar Corp IV Armată Iași, a fost condamnat la 2 ani de închisoare corecțională pentru „participare la rebeliune contra autorității publice”. Procesul i-a fost intentat pentru posesia fără permis a unei arme de vânătoare, faptă asociată cu denunțurile unor ilegaliști comuniști (mai apoi internați în lagărul de la Târgu-Jiu). Acestora li s-a adăugat petiția unor preoți ieșeni prin care arătau comportamentul preotului Acatrinei în timpul guvernării legionare, când ar fi procedat la epurarea unor clerici, prin mutarea la parohii din afara orașului Iași. În urma Decretului nr. 1132/1941, părintelui Acatrinei i se suspendă pedeapsa, primind în schimb domiciliu obligatoriu în Iași, fiind obligat ca de două ori pe lună să se prezinte la Poliție.

La 1 aprilie 1942 este încadrat ca slujitor la Parohia Potângeni, comuna Movileni, județul Iași, și ca profesor la Școala de cântăreți bisericești din Iași. Pentru antecedentele sale politice, între decembrie 1942 - martie 1943 este internat în lagărul destinat preoților de la mănăstirea Tismana. Este eliberat mai ales în urma petiției formulate de credincioșii din parohia sa, din ianuarie 1943, înregistrată la Casa Regală. În 1944, din cauza apropierii frontului, se refugiază din Iași înspre sudul țării. În timpul bombardamentului american din 4 aprilie 1944, este surprins în Gara de Nord din București, dar reușește să se salveze. Ajunge preot la Parohia Căldăraru din comuna Cernica, de lângă București, dar este retrimis la scurt timp în Iași de către autoritățile antonesciene.

La 10 martie 1947, Chestura Poliției Iași decide internarea în lagăr a părintelui Acatrinei, față de care Mitropolitul Justinian Marina al Moldovei cere lămuriri. Cu toate intervențiile mitropolitului, la 15 aprilie același an, casa preotului Acatrinei este percheziționată de Siguranță, ultima dată fiind și reținut. În anchetă este acuzat pentru „instigare în masele preoțești și țărănești, atitudine antiguvernamentală, antidemocratică prin propagandă verbală de la om la om și colportor de zvonuri tendențioase”. Faptele sale sunt încadrate la articolul 327 („instigare publică”) din Codul Penal. Totul pornea de la câteva afirmații ale preotului Acatrinei făcute în cercul de apropiați și de credincioși din parohia sa, precum: „Soldații sovietici sunt copiii sângerosului Stalin, criminalul omenirii întregi, care ne-a luat Basarabia și acum vrea să ne ia și Moldova (20 octombrie 1946)”; „copiii luați în grija CARS-ului (Comitetul de Ajutorare a Regiunilor afectate de Secetă, de sub conducerea lui Mihail Sadoveanu) sunt trimiși în Rusia, pentru a fi făcuți comuniști”, (22 martie 1947) sau că guvernul Petru Groza duce țara la ruină și pe țărani la înfometare. A fost internat în lagărele de la Pitești (aprilie 1947), Văcărești, Aiud (iulie 1947) și Iași-Galata (1948).

La ieșirea din lagăr coabitează cu organele Siguranței comuniste. Ajunge să fie cunoscut în mediul preoțesc ieșean ca informator, mai ales după ce este deconspirat de către însuși Mitropolitul Justinian Marina și „comprimat” de la slujire. I se oferă totuși să slujească la Parohia Mălăești, comuna Gropnița (din apropiere de Potângeni), acceptând deoarece se afla într-o situație materială dificilă.

Este abandonat de Siguranță/ Securitate și luat „în supraveghere” la ordinul șefului Serviciului Culte din Direcția Generală a Securității Poporului, maiorul Stănescu Heintz. La 25 mai 1950 este arestat sub acuzația de apartenență la un „grup subversiv anticomunist” format inclusiv din foști legionari în frunte cu medicul militar Ioan Gheorghiu, respectiv preotul romano-catolic Dumitru Matei, numit „lotul Gheorghiu”, care avea ca scop „declanșarea unei insurecții armate”. Conform scenariului Securității, la o consultație a medicului Gheorghiu, Acatrinei ar fi fost recrutat în organizația anticomunistă cu scopul de a coopta persoane din zona Movileni-Potângeni-Iași și a strânge în jurul său pe preoții ieșeni cu sentimente anticomuniste. Prin Sentința nr. 383 din 31 martie a Tribunalului Militar Iași, Mihai Acatrinei a primit o pedeapsă de 4 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

La începutul anului 1951, preotul Acatrinei devine actorul unui alt proces. Între cei 47 de inculpați din lotul „Legendarii lui Ștefan cel Mare” figurează și numele său. Este acuzat că, în toamna anului 1949, i s-ar fi cerut să primească jurământul membrilor organizației sus-amintite în Catedrala Mitropolitană din Iași. Preotul Acatrinei ar fi refuzat, dar nu a denunțat această tentativă autorităților statului. Deși se afla încarcerat în sistemul penitenciar comunist, prin Sentința nr. 1117 din 28 septembrie 1951 a Tribunalului Militar Iași, părintele Acatrinei a fost condamnat „în contumacie” la 7 ani muncă silnică pentru delictul de „crimă de favorizarea infractorului”. Prezent în penitenciarul din Iași, Acatrinei află de această condamnare încât, prin petiția din 14 iunie 1952 înaintată președintelui Tribunalului Militar Iași, cere rejudecarea celor două procese și contopirea lor, mai ales că se considera victima abuzului comis de maiorul de Securitate, care anchetase ambele cazuri, arătând cum materialele probatorii „sunt aceleași declarații în ambele dosare”, care „mi-au fost smulse prin presiuni fizice și morale de neînchipuit; nu am cunoștință de faptele ce mi se impută”. Prin Sentința nr. 646 din 10 iulie a Tribunalului Militar Iași, al doilea proces a fost rejudecat, el primind o condamnare de 3 ani închisoare corecțională pentru „favorizarea infractorului la uneltire contra ordinii sociale”. La 16 iulie 1952, părintele Acatrinei solicită din nou contopirea pedepselor. Prin Încheierea din 23 iulie 1952 a Tribunalului Militar Iași cele două condamnări au fost contopite, părintele Acatrinei primind o pedeapsă de 4 ani închisoare corecțională.

A trecut prin penitenciarele: Suceava (iunie 19050), Aiud (decembrie 1951), Iași (1952), Jilava (iunie 1953), mai apoi prin coloniile de muncă de la Poarta Albă (iulie 1953), Galeșu (1953) și Peninsula (septembrie 1953). În iunie 1953 a fost declarat „inapt pentru muncă” din motive medicale, iar la 25 mai 1954 a fost eliberat de la Peninsula.

În 1954 este numit la Parohia Copou-Iași, pentru ca doi ani mai târziu, decembrie 1956, să ajungă la Parohia Aroneanu, de unde în 1979 s-a retras la pensie. Este urmărit în continuare de Securitate, sub suspiciunea de activitate legionară conform ordinelor primite în timpul detenției. În iunie împotriva sa se declanșează o urmărire penală, după cum aflăm din referatul anchetatorului, deoarece în 1966 preotul Acatrinei „a comentat în mod dușmănos măsurile luate de statul nostru în vederea creșterii natalității și întărirea familiei, a proferat calomnii la adresa membrilor de partid, făcând și unele aprecieri elogioase cu privire la activitatea organizației legionare”. Deoarece se schimba Codul penal, preotul Acatrinei a fost supus doar unei avertizări din partea Securității.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 25-27)