Părintele Mihai Mitocaru – Mărturisitor în temnițele comuniste

„Închisoarea pe care am făcut-o la Canal și la Pitești a fost o grozăvie, un adevărat martiraj. A fost ceva de mintea omenească n-ar putea concepe și nici nu va putea vreodată. Când se vor arăta toate aceste lucruri poporului, vor rămâne oamenii înmărmuriți de tot ce s-a putut petrece. Numai într-un loc, la Canal, în câteva luni, au murit peste 400 deținuți. A fost o adevărată exterminare în masă.”

Părintele Mihai Mitocaru s-a născut la 11 mai 1906 în localitatea Crucea, județul Neamț. După școala primară, a urmat Seminarul teologic „Veniamin Costache” din Iași (1927). De la 1 noiembrie 1928 a fost preot paroh la Parohia Crucea, astăzi în județul Suceava. După rebeliunea din ianuarie 1941, în urma unui denunț, este arestat pe motiv că alături de alți locuitori din Crucea ar fi încercat să dezarmeze postul de jandarmi. Prin Sentința nr. 791 din 12 iunie 1941 a Tribunalului Militar Corp 5 Armată, părintele Mitocaru a fost achitat pentru delictul de „rebeliune contra funcțiunii publice”. Suspectat de activitate legionară, la 27 decembrie 1942 este internat în lagărul de preoți legionari de la Mănăstirea Tismana, până la 27 ianuarie 1943. Acest trecut politic a constituit argumentul Jandarmeriei de a-l reține din nou în octombrie 1944 și a-l trimite în lagăr. După o lună este eliberat, dar la 20 ianuarie 1945 este arestat din nou, pentru ca în aprilie 1945 să fie eliberat de către comisia de triere. O lună mai târziu este arestat din nou și trimis în lagărul din Caracal, din acest motiv, în iulie 1945, credincioșii din parohia sa intervenind printr-o petiție la autoritățile statului pentru eliberarea lui. La 18 august 1945 este eliberat, revenind la Crucea.

În 1948, la solicitarea șefului Ocolului silvic din zonă, părintele Mitocaru adăpostește o persoană fără a ști că este evadată din detenția pe care o executa pentru o fraudă. Gestul preotului se consuma în circumstanțele coagulării unui grup de rezistență armată în munți cu numele de „Gărzile lui Decebal”. La 1 septembrie 1949 este arestat de Securitate. Prin Sentința nr. 778 din 4 octombrie 1950 a Tribunalului Militar Iași este condamnat la 5 ani temniță grea, pentru „crima de nedenunțare a uneltirilor împotriva securității interne a RPR”. Ulterior, prin Decizia nr. 664/1951 a Curții Militare de Casare și Justiție București, pedeapsa a fost comutată la 3 ani închisoare. Cu toate acestea, părintele Mitocaru nu este eliberat la termen. Prin Decizia MAI nr. 5023 emisă la 22 ianuarie 1954, părintele a primit o detenție administrativă de 36 luni în colonie de muncă. În perioada februarie-septembrie 1953 este anchetat din nou de Securitate pe tema participării sale la activitatea Mișcării legionare. Era acuzat că, în timpul rebeliunii din ianuarie 1941, ar fi ținut legătura telefonică cu orașul Piatra Neamț în scopul răzvrătirii față de ordinea de stat. Însă, încă din 1941, justiția stabilise faptul că liniile telefonice căzuseră din cauza condițiilor meteorologice nefaste. De altfel, în timpul anchetei din 1953, preotul Mitocaru a negat permanent apartenența sa la Mișcarea legionară. A cunoscut penitenciarele de la Suceava, Jilava și Aiud (martie 1951), apoi coloniile de muncă de la Peninsula-Valea Neagră (mai 1951), Midia (noiembrie 1952) și Poarta Albă (septembrie 1953). La 25 iunie 1954 a fost eliberat de la Poarta Albă, după patru ani de la ieșirea din închisoare a soției, prezbitera Elena Mitocaru. După eliberare, preotul Mitocaru a lucrat în gospodăria proprie, iar din 1956 ca magazioner la Serviciul de Exploatări miniere Barnaru-Broșteni. După înscenarea unei lipse în gestiune și condamnarea la 8 luni închisoare pentru fraudă, a revenit în sectorul minier Leșul Ursului, dar ca miner. La 1 aprilie 1956 a fost reîncadrat ca preot la Parohia Slătioara-Gemenea, județul Suceava, iar de la 15 martie 1958 la Parohia Hangu II-Buhalnița, județul Neamț. La 7 iulie 1985 a decedat la Broșteni, fiind înmormântat în cimitirul din Holda. Uneori povestea despre cele îndurate în perioada detenției, după cum relata unui informator în aprilie 1956: „Închisoarea pe care am făcut-o la Canal și la Pitești a fost o grozăvie, un adevărat martiraj. A fost ceva de mintea omenească n-ar putea concepe și nici nu va putea vreodată. Când se vor arăta toate aceste lucruri poporului, vor rămâne oamenii înmărmuriți de tot ce s-a putut petrece. Numai într-un loc, la Canal, în câteva luni, au murit peste 400 deținuți. A fost o adevărată exterminare în masă”.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), 2018)

De la același autor

Ultimele din categorie