Cunoaștem cu toții faptul că, dinadins, comuniștii au vrut să lichideze toți slujitorii Bisericii, aceștia fiind de multe ori nevoiţi să sufere chinuri mai grele decât toți ceilalți condamnați politici. În celule, „armele de apărare” ale mărturisitorilor erau credința în Dumnezeu, postul și rugăciunea neîncetată, citirea Psalmilor și a Sfintei Scripturi și, nu în cele din urmă, săvârșirea Sfintei Liturghii, unul dintre cele mai importante momente duhovnicești din închisoare.

Preoții oficiau Sfânta Liturghie în temnițe chiar și în lipsa obiectelor de uz liturgic, după cum menționează Cătălin Mantea în volumul „Chipuri de mărturisitori în temnițele comuniste”. De exemplu, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa săvârșea Liturghia în taină, folosind pentru aceasta câteva lăzi ce înlocuiau Sfânta Masă, un pahar ce înlocuia potirul, o batistă în loc de antimis, o bucățică de pâine și puțină apă. Această slujire era o jertfă supremă adusă lui Dumnezeu, prin care Părintele înainta pe calea desăvârșirii deși, mai târziu, descoperirea celor folosite pentru Liturghie de către securiști avea să întrerupă oarecum ciclul liturghiilor. Părintele Calciu rostea şi partea de la strană, şi rugăciunile preotului. Pe cele de taină le ştia, pe cele care erau absolut necesare le învățase. Învăţase Liturghia pentru că ştia că va fi arestat. Nu se gândea că va sluji Liturghia în celulă, ci doar că duminică va putea să se gândească la momentele cele mai importante ale ei. Chiar dacă era amenințat cu moartea de către gardieni, acest lucru nu l-a împiedicat să se oprească din slujire, fiind susținut de alți doi colegi de celulă, participanți activi la rugăciunile părintelui.

Un alt erou al lui Hristos, părintele Dumitru Bălaşa, își amintește că duminica, în închisoarea din Balta Brăilei, avea timp pentru săvârșirea Sfintei Liturghii:

„Aici, din cei condamnaţi la mai mulţi ani de temniţă, erau martirii pe pieptul cărora săvârşeam noi, «bandiţii», 3-4 preoţi, Sfânta Liturghie. Un avantaj faţă de celula de la Aiud îl aveam aici, căci unii dintre noi, cei ce aveam drept la pachet, primeam de acasă stafide și din ele făceam vin pentru Împărtășanie. Aici nu ne mai supravegheau caralii pe vizetă. Făceam Sfânta Liturghie, care dura o oră, ne împărtăşeam şi se împărtăşeau toţi. Mai erau şi între noi fricoşi, care nu luau parte la slujbă, de teama turnătorilor care începuseră să creadă că, dacă vor colabora, vor ajunge mai repede acasă”.

Ca un adevărat miracol, în ciuda tuturor formelor de tortură la care au fost supuși, nu este deloc redus numărul preoților care au mărturisit că în închisoare au trăit cele mai înalte clipe de trăire duhovnicească, transformând celula în altar în sărbătorile însemnate din an și în cea mai autentică chilie de mănăstire în celelalte zile.

Vă mai recomandăm să citiți și:

• Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964)
• Ajutorul Sfintei Parascheva pentru cei care au suferit în temniţele comuniste
• Ieroschimonahul Daniil Tudor – mentorul mişcării duhovniceşti „Rugul Aprins”
• Monahul Marcu Dumitrescu – despre o minune petrecută în închisoare
• A mărturisit credința creştină în timpul prigoanei comuniste – scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu