Părintele Neculai Gheorghiu – Mărturisitor în temnițele comuniste

Documentar

Părintele Neculai Gheorghiu – Mărturisitor în temnițele comuniste

Pe când era student la Teologie, la 8 martie 1952 a fost reținut de Securitate. Prin Decizia MAI nr. 225/1952 este trimis în detenție administrativă pentru o perioadă de 12 luni.

Părintele Neculai Gheorghiu s-a născut la 20 iulie 1923, în familia preotului Constantin Gheorghiu din comuna Mărgineni, județul Neamț. A urmat Facultatea de Teologie de la Cernăuți-Suceava, pe care a finalizat-o la Cluj.

Pe când era student la Teologie, la 8 martie 1952 a fost reținut de Securitate. Prin Decizia MAI nr. 225/1952 este trimis în detenție administrativă pentru o perioadă de 12 luni. A fost în colonia de muncă de la Chirnogi, județul Călărași.

La 9 martie 1953 este eliberat. În același an își finalizează studiile și primește darul preoției pe seama Parohiei Bogei, comuna Tăuteu, județul Bihor. La puțin timp se transferă la Parohia Brusturi, județul Neamț, unde slujește până în 1957, când este numit la Bogata, județul Suceava. La Brusturi exista o puternică comunitate de stiliști, pe care preotul Gheorghiu a reușit să o readucă în biserică. În 1959 se transferă la Parohia Băbiceni, județul Botoșani, în 1960 la Curechiștea, județul Neamț, pentru ca în 1965 să revină la Brusturi.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 79)