Anul acesta a împlinit 94 de ani, aproape cât centenarul pe care-l sărbătorim la începutul lui decembrie. Am avut binecuvântarea ca, în timp ce mă aflam în București pentru praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi, să petrec alături de sfinția sa ore întregi, de-a lungul cărora mi-a împărtășit multe cuvinte de folos duhovnicesc.

Părintele Nicolae a traversat acest secol de Românie cu prea multele sale dureri, dar și cu bucuria întâlnirilor providențiale. A gustat din amarul suferințelor de obște celor mai adânci, dar a avut și binecuvântarea de a se împărtăși de cele mai luminoase momente de har ale acestei istorii.

Ardelean, originar din Bihor, s-a refugiat, când avea doar 16 de ani, împreună cu familia, din Ardealul de Nord, cedat Ungariei hortiste în 1940. În timpul regimului comunist, în 1948, este condamnat, în lipsă, la 20 de ani de temniță grea. Petrece nu mai puțin de 7 ani ascuns, fugar, prin satele ținuturilor natale. O încercare despre care mărturisea el însuși că a fost „a fost mai grea decât închisoarea.” În cele din urmă, în 1955 este arestat de Securitate și întemnițat. Pătimește 9 ani de grea închisoare, trecând prin penitenciarele de la Timișoara, Oradea, Jilava și Aiud. Patriarhul Justinian, cel care a ajutat și recuperat atâția tineri și slujitori ai altarelor aruncați în închisoare de bolșevici, este cel care l-a hirotonit diacon și preot. Depune, ca dascăl de tineri și păstor de suflete, o frumoasă și lungă slujire liturgică și misionară, devenind profesor la Seminarul Teologic din București și preot paroh la Biserica Sfântul Silvestru din capitală, slujind la același altar împteună cu Părintele Constantin Galeriu.

Părintele Nicolae Bordasiu a cunoscut, însă și momentele de lumină și de har care au ținut vie flacăra credinței sub norul întunecat al prigoanei comuniste. A făcut parte, alături de alți tineri precum părintele Roman Braga, trecut și el la Domnul în 2015, din fenomenul Rugului Aprins, cunoscându-i pe alți mari părinți mărturisitori și martiri de mai târziu, cum ar fi Sandu Tudor (Părintele Daniil) și Benedict Ghiuș. Îl întâlnește providențial și pe părintele rus Ioan Kulîghin, învățătorul rugăciunii inimii.

„Nu am nici o armă în afară de Sfânta Scriptură”, a răspuns Părintele Nicolae securiștilor atunci când l-au arestat. Acestea sunt armele noastre, ale creștinilor, dintotdeauna, față de prigonitorii Bisericii lui Hristos. La această luptă, dusă cu armele duhului, ne îndeamnă învățăturile și pilda vieții Părintelui Nicolae. „Jertfa noastră n-a fost zadarnică”, mai spunea Părintele Nicolae Bordașiu. Pentru cei care au dus crucea acestui veac, printre care s-a numărat și Părintele Nicolae, desigur că jertfa lor nu a fost zadarnică, ci bine primită de Mântuitorul nostru. Cuvântul acesta ne privește mai mult pe noi, căci de noi depinde dacă vom fi vrednici de moștenirea pe care acest nor de mărturisitori ai Bisericii ne-a încredințat-o.

Dumnezeu să-l pomenească printre drepții și mărturisitorii Săi! Veșnică să-i fie pomenirea!