Părintele Patriarh Daniel: „Sfinții sunt receptaculele cele mai sensibile ale prezenței Împărăției lui Dumnezeu în lume”

Fragmente din predica rostită de către Părintele Patriarh Daniel în ziua Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor – 27 octombrie 2020.

Cinstirea sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și de binecuvântare.

***

Pelerinii, în mod deosebit, sunt oameni care caută în lumea aceasta ceea ce nu se află în lumea aceasta – dar care în realitate are semne ale prezenței sale în lumea aceasta. Împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, însă ea, prin Iisus Hristos, s-a apropiat de lumea noastră, a oamenilor, și de aceea predica Sa, ca și a Sfântului Ioan Botezătorul, începe prin aceste cuvinte: pocăiți-vă, schimbați-vă felul de a gândi și de a viețui, pentru că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!

***

Sfinții Cuvioși au practicat cel mai mult rugăciunea inimii, invocând fără încetare prezența și lucrarea sfințitoare și iubitoare a lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Deci acești Sfinți Cuvioși de Dumnezeu purtători, cum îi numește calendarul sau cărțile noastre de slujbă, sunt receptaculele cele mai sensibile ale prezenței Împărăției lui Dumnezeu în lume, dar această Împărăție, după cum spuneam, vine tainic și nu forțează libertatea omului, nu intimidează, nu sperie, ci este o prezență blândă, smerită.

***

A fost un om smerit, rugător și blând. Se spune că a fost atât de sensibil,de milostiv și de milos încât odată, din greșeală, a călcat cu piciorul pe cuibul cu pui de pasăre și a strivit un pui. Și atunci s-a autopedepsit. Timp de trei ani nu s-a mai încălțat, a mers desculț ca semn de pocăință și a plâns foarte mult, i-a părut rău pentru că a strivit un pui pasăre. Prin aceasta vedem cât de delicat, de sensibil a fost Sfântul Dimitrie. El trăia mult în natură. A înțeles că cerul și pământul sunt creația lui Dumnezeu și casa lui Dumnezeu pentru oameni și de aceea el considera că toate făpturile sunt iubite de Dumnezeu, Care le menține în existență. Deci Sfântul rugător este un sfânt blând și milostiv și milos. Are milă de orice ființă umană, dar și de orice vietate a lui Dumnezeu.

***

De atunci și până acum, moaștele sale au fost pavăză, scut, izvor de bucurie și de pace, de mângâiere și de binecuvântare pentru locuitorii orașului și pentru toți cei care au venit să-l cinstească aici. Sfântul a arătat de multe ori puterea sa și iubirea sa milostivă. Puterea sa făcătoare de minuni. Dar totdeauna minunile sale erau izvorâte din iubire milostivă față de oamenii aflați în suferință. De pildă, în anul 1814, în vremea domnitorului Ioan-Vodă Caragea, orașul București a fost cuprins de o puternică epidemie de ciumă. Atunci, moaștele Sfântului au fost scoase din biserică, a fost înconjurat orașul cu aceste sfinte moaște și, începând din acea zi, ciuma a încetat să mai facă victime.

În anul 1827, în vremea domnitorului Grigorie Ghica al IV-lea a fost o secetă îndelungată și foametea amenința orașul și împrejurimile. Lipsiți de orice ajutor, oamenii au nădăjduit iarăși în rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Racla sa a fost scoasă în procesiune și, ca urmare, Dumnezeu a dăruit ploaie din belșug, spre folosul oamenilor și al animalelor.

În 1831, orașul București a rămas aproape pustiu din cauza molimei, epidemiei de holeră. În 15 septembrie 1831, de asemenea, moaștele au fost scoase la Câmpia Filaret, Parcul Carol de astăzi, unde Generalul Pavel Kiseleff – președintele Divanului țării, pentru că atunci țara era sub administrație rusească – a organizat o mare procesiune religioasă. Sfântul a fost purtat de clerici pe această câmpie Filaret, astfel încât, prin rugăciunile adresate lui, numărul morților, care până atunci atingea un total de 160 pe zi, a scăzut repede, în cele din urmă încetând molima aceasta a holerei.

***

Multe minuni a săvârșit Sfântul Dimitrie și, desigur, lumea l-a cinstit mai ales în anii grei ai comunismului, când Biserica era persecutată. În toamna anului 1989, cu prilejului Hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din 27 octombrie, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie, motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Și astfel, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sfântul Nicolae Vlădica, care se află aici jos, în apropiere.

Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită, în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie, în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înființat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române – care prin radio și televiziune transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii și slujba Vecerniei, spre bucuria credincioșilor ortodocși din țară și din diaspora română.

Prin aceasta vedem că Dumnezeu nu se lasă batjocorit, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. Fraților, nu vă înșelați, Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. El este Îndelung Răbdător, dar este și Drept. Mai întâi iubirea Sa milostivă copleșește dreptatea Sa, dar dreptatea Sa se arată atunci când El dorește îndreptarea oamenilor, folosind uneori și medicamente amare, nu numai dulci pentru îndreptarea oamenilor. Și așa îngăduie ca ei să fie certați cu diferite încercări.

***

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca orice încercare din viața noastră să nu fie prilej de răzvrătire, ci prilej de îndreptare și de mai multă apropiere de Dumnezeu și de semeni. Dacă încercările în viață ne apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune și de semenii noștri prin fapte bune, atunci primim o binecuvântare deosebită, aceea a gândirii înțelepte și binefăcătoare.

Acum, în timp de pandemie, de încercare, înțelegem mai mult că viața și sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu și că aceste daruri trebuie păstrate, cultivate și apărate atunci când se află în primejdie. Dumnezeu îngăduie uneori aceste încercări și pentru ca să înțelegem mai bine că nu suntem nemuritori și veșnici pe pământ, ci suntem muritori și trecători. Numai El este Netrecător, Dumnezeu. De aceea, omul bolnav, omul care simte că nu se poate vindeca de o boală incurabilă nu deznădăjduiește, ci se apropie mai mult de Dumnezeu, pentru că vrea să se unească cu Cel Netrecător și Nemuritor. Și are ca temei pentru această atitudine încredințarea, făgăduința Mântuitorului Iisus Hristos care ne spune în capitolul 11, versetul 25 în Evanghelia după Ioan: Oricine crede în Mine, viu va fi chiar dacă va muri! Viu va fi cu sufletul, chiar dacă va muri cu trupul. Oricine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va muri. Această credință în iubirea lui Hristos Cel Răstignit și Înviat este speranță pentru noi, este izvor de nădejde, de încurajare și de faptă bună.

De aceea sfinții, care-s cei mai apropiați de Dumnezeu, sunt și prietenii noștri cei mai sinceri, cei mai buni și mai ajutători. Ei, care au trecut prin încercări, necazuri, ispite și au biruit patimile omenești și încercările și ispitele diavolești au făcut-o pentru că au simțit ajutorul lui Dumnezeu.

Și noi, chiar și în timp de încercare, să simțim ajutorul lui Dumnezeu. Ați auzit astăzi că Sfântul Dimitrie a izbăvit orașul București de ciumă, de holeră, de secetă și de multe alte primejdii și încercări. Să ne rugăm să ne ajute și pe noi astăzi, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin!

De la același autor

Ultimele din categorie