Părintele Ștefan Grosu s-a născut la ianuarie 1919 (mai apare cu data de 7 mai 1920) în localitatea Târnăuca, Probotești, județul Dorohoi (azi în Ucraina). A urmat Seminarul Teo­logic la Dorohoi și la Iași (1939), apoi Facultatea de Teologie de la Cernăuți.

La 15 martie 1943 a primit darul diaconiei din mâinile Episcopului Partenie Ciopron al Armatei. A slujit la Capela Spitalului Militar din Cernăuți.

La 31 martie 1941 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Bâcu, comuna Ipatele, județul Iași, în august 1945 transferându-se la Codreni, comuna Mileanca, județul Botoșani. Aici a construit și a sfințit o biserică.

La 15 martie 1948 a fost reținut de Siguranța comunistă pentru „instigare publică”. Într-un referat al Securității despre părintele Grosu, se arăta cum „instigă populația satului Codreni împotriva perceptorului care umblă cu încasarea; totodată, îndeamnă țăranii la revoltă împotriva autorităților democrate, instigă populația împotriva reformelor monetară, agrară și colectărilor făcute de actualul regim, spunând că aceste reforme s-au făcut din ordinul rușilor. A mai afirmat că Maniu și Mihalache sunt judecați pe nedrept, aceasta fiind o înscenare din partea comuniștilor”. Din aceste motive, era considerat „reacționar manist”. A trecut prin închisorile de la Dorohoi (martie 1948) și Gherla (aprilie 1948).

La 5 noiembrie 1949 a fost eliberat. Revine la Codreni, dar este nevoit să se transfere. Ajunge preot la Parohia Horlăceni, comuna Șendriceni, județul Botoșani, unde ridică o casă parohială. În octombrie 1952 se transferă la Dimăcheni, județul Botoșani, în 1955 la Balinți, județul Botoșani, în ianuarie 1957 la Boroaia, județul Suceava, în martie 1960 figurează la Nemțișor, județul Neamț, iar după octombrie 1968 îl găsim la Parohia „Sfântul Ilie” din Târgu Neamț, de unde în iunie 1975 iese la pensie.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 84-85)