M-am dus odată la Mănăstire la Țigănești. Și când întâlneam câte o maică pe-acolo întrebam: „Cum te cheamă maică?” „Filofteia păcătoasa.” „Cum te cheamă maică?” „Melania păcătoasa.” „Cum te cheamă soră?” „Ana păcătoasa.” Păi zic: „Măi, aici îi mănăstirea păcătoaselor! Ce se-ntâmplă p’aicea?! Păi voi numai păcate faceți? De ce nu faceți și bine? Atunci ce deosebire îi între voi și între cei din lume?” Toate’s păcătoase… Mă duc la părintele de acolo, părintele duhovnic, și îi zic: „Părinte, aici îi mănăstirea păcătoaselor. Să știi că eu îs om cumsecade!”.

Noi trebuie să avem totuși o perspectivă biblică și patristică reală. Nu că gata, eu îs cel mai mare păcătos. Păi cel mai mare păcătos numai unul din lumea asta poate fi, dacă îi vorba. Dacă unul îi cel mai mare păcătos, al doilea nu mai poate fi cel mai mare păcătos, matematic vorbind. Acuma, sigur că nu te lauzi că tu ești cel sfânt. Eu nu zic că îs sfânt, da’ că îs om cumsecade tot zic!

Lucrurile nu-s așa, că am tușit – am greșit, am strănutat – am făcut păcat.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 104)