Postirea este darul cel mai de preț al lui Dumnezeu, porunca cea mai veche, care s-a păstrat ca moștenire părintească și a ajuns până în zilele noastre. Așadar primiți-o cu bucurie, cei săraci ca pe tovarășul vostru, cei care slujiți ca pe odihna voastră, cei bogați ca pe cea care vă salvează de la primejdia îndestulării, și dă gust tuturor celor pe care defătarea continuă le lipsește de gust.

Cei bolnavi primiți pe maica sănătății, cei săraci pe cea care asigură buna dispoziție. Întrebați-i pe medici și vă vor spune că nimic nu este atât de îndoielnic și de nesigur ca sănătatea. De aceea, cei înțelepți se străduiesc prin postire să-și păstreze sănătatea lor și să scape de povara strivitoare a greutății trupului.

Nu susține că nu poți să postești aducând ca pretext boala sau neputința trupească, de vreme ce pe de altă parte în toată viața ta îți chinui trupul cu multă mâncare. Știu foarte bine că medicii recomandă bolnavilor mai ales hrană ușoară și postire, decât bogăție și varietate de mâncăruri.

De altfel, ce este mai ușor pentru trup: să-și petreacă noaptea cu o cină ușoară sau să cadă greu la pat, din pricina multei mâncări? Poate să se odihnească astfel sau se va întoarce când pe-o parte când pe alta, încărcat și chinuit? Ce corabie poate un căpitan de vas să stăpânească mai ușor și s-o salveze dintr-o furtună: pe cea încărcată peste măsură sau pe cea cu o încărcătură obișnuită? Cea prea încărcată oare nu se va scufunda la cea mai mică furtună? La fel și trupurile, când sunt chinuite cu multă mâncare cu ușurință cad în boli, în timp ce când sunt hrănite ușor își păstrează sănătatea. (Sfântul Vasile cel Mare)

(Glasul Sfinților Părinți, traducere de Pr. Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 114-115)