Patriarhul Daniel spune că filantropia nu trebuie să fie doar emoție, ci un program
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a afirmat la Paraclisul Reședinței Patriarhale, în Duminica Samarineanului milostiv, că filantropia nu trebuie să fie doar emoție, ci un program.
Evanghelia Duminicii a 25-a după Rusalii „ne cheamă să facem din ajutorarea aproapelui un program, nu doar o stare de emoție, ci un program de ajutorare”, a spus Preafericirea Sa.
Aproapele, definit de calitatea relaţiei dintre oameni
Patriarhul a explicat cine este aproapele. „Nu se definește doar prin legătura de sânge, de neam, ci aproapele poate să fie orice om care ajută pe semenul lui aflat în dificultate”.
„Interpretarea corectă a noţiunii de aproape nu este legată spațial, ci spiritual. Nu este vorba de o distanță geografică, ci de calitatea relației între oameni. Aproapele poate să fie un necunoscut, dar un necunoscut care are simțul compasiunii, are milă față de cei aflați în suferință, dificultăți”.
„Aproapele poate să fie cineva care nu are imediat o legătură directă cu cel aflat în nevoi, dar are suflet bun. Are milă de cei care au nevoie de ajutorul semenilor lor”, a precizat Patriarhul.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut trimitere la schimbările sociale profunde din lumea contemporană:
„Din nefericire, mulți părinți nu mai sunt aproapele pentru copiii lor, deoarece i-au abandonat când erau mici”.
„Adesea, copiii nu mai sunt aproapele pentru părinții lor, pentru că i-au părăsit, uitat. Au plecat departe și au uitat de părinți. De aceea, mulți părinți nu mai simt că cei pe care i-au crescut sunt aproapele. Altcineva a devenit milostiv, apropiat”.
„Calitatea relațiilor oamenilor face pe cineva să fie aproapele nostru. Adesea, aproapele nu este cel care ajută pe semenii aflați în dificultate, ci aproapele este și cel care are nevoie de ajutorul nostru”.
Lucrarea social-filantropică a Bisericii
Pilda Samarineanului milostiv a inspirat lucrarea social-filantropică a Bisericii.
„Au apărut spitale cu numele Bunul samaritean, au apărut case pentru îngrijirea celor săraci, bătrâni, bolnavi, dar și pentru ajutorarea văduvelor, orfanilor, călătorilor”, a spus Părintele Patriarh.
Patriarhul a amintit că după schimbările din 1989, Biserica Ortodoxă Română a revenit la tradiția ei de lucrare social filantropică.
„S-au înființat case pentru copii și bătrâni, s-au înființat unități medicale, cantine pentru săraci, astfel încât astăzi avem peste 800 de instituții și programe filantropice în Patriarhia Română”.
Dar „toate acestea sunt puține în raport cu nevoile permanente de ajutorare a oamenilor bolnavi, săraci”, a subliniat Patriarhul Daniel.
Patriarhul a reiterat că fiecare poate contribui la ajutorarea aproapelui. „Evanghelia ne îndeamnă și pe noi: «Mergi și fă și tu asemenea» (Luca 10, 37)”.
Sursa: basilica.ro