Acum șase ani, în dimineața zilei de 29 iunie, când cinstim în chip deosebit pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, părintele profesor Ioan Ivan își începea călătoria către Cer. Slujba pogribaniei s-a oficiat chiar în ziua de proslăvire a Sfântului Ștefan Voievod. Cele două date amintite, legate de sfârșitul creștinesc al părintelui Ioan Ivan, le-a rânduit Cerescul Tată din marea Sa iubire față de un sacerdot care a știut sluji cu devoțiune și nețărmurită dragoste altarul Bisericii, dar și pe al școlii, catedra. L-a chemat la cer în ziua Sfinților Apostoli, fiindcă el însuși a urmat pilda ucenicilor Domnului, dovedindu-se un dascăl de vocație, erudit și evlavios al vestitului seminar „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, contribuind la formarea multor generații de preoți, vestindu-le de la catedră, dar și credincioșilor de la amvon cuvântul Evangheliei precum oarecând ucenicii Mântuitorului. Binecredinciosul Ștefan a binecuvântat ziua în care soborul de ierarhi şi preoți a coborât trupul neînsuflețit al arhidiaconului Ioan în cimitirul lavrei nemțene, sub streașina voievodalei chinovii ctitorite de măritul domn. Aceasta, zic eu, nu a fost o simplă coincidență. Cum putea oare slăvitul domn să-și arate dragostea și ocrotirea față de părintele Ioan, care în toată existența sa a dovedit o adevărată pasiune pentru istoria Bisericii Ortodoxe și a neamului românesc? Ilustrul Ștefan cel Mare și Sfânt a făcut istorie, iar părintele Ivan a scris istorie, cercetând cu multă acribie numeroase izvoare, unele chiar inedite, sistematizându-le apoi în zeci de cărți, studii și articole.

Cu regretul că nu m-am învrednicit să-l am profesor, totuși am trăit bucuria de a-l cunoaşte și de a sluji cu sfinția sa peste un deceniu. Mi-a oferit nenumărate prilejuri de a-mi contura imaginea sa ca pe o icoană de lumină şi blândeţe, ce iradia în jur bunătate şi strălucire din lumina unei viețuiri smerite, frumoase.

L-am cunoscut mai îndeaproape pe părintele arhidiacon prin anii 1998, de când mi s-a rânduit ascultarea la Casa Memorială „Visarion Puiu” din spaţiul monastic al Schitului Vovidenia. Dânsul mi-a dezvelit, cu inegalabila-i artă de dascăl şi istoric, un văl uitat de mulţi şi mi-a descoperit o personalitate cu totul aparte, cea a ierarhului mult încercat, Visarion Puiu, acel „călugăr ostaş”, după cum l-a numit Nicolae Iorga. De altfel, trebuie amintit aici că părintele Ioan Ivan a fost primul care, după 1990, a pus umărul la scoaterea din anonimat a ultimului mare mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu. Colaborarea cu sfinția sa a continuat, părintele oferindu-mi informaţii inedite despre istoricul casei arhiereşti a Mitropolitului Visarion, dar şi despre locuitorii vremelnici ai ei. Astfel am aflat cum marele romancier Sadoveanu îşi petrecea verile la Vovidenia; am descoperit, de asemenea prin intermediul nonagenarului profesor, pasiunea lui Sadoveanu pentru muzica religioasă. Ca director al seminarului teologic din apropiere, rânduia câţiva seminarişti buni cunoscători de muzică spre a merge la maestrul Sadoveanu ca să-i cânte şi să-l încânte. Tot venerabilul dascăl mi-a vorbit despre vizitele multor personalităţi ale vieţii culturale ce au trecut pe la Sadoveanu, aici, în apropierea Schitului Vovidenia.

Sadoveanu însuşi şi familia sa nu au putut să nu remarce la părintele profesor – pe atunci la începuturile carierei sale didactice – alesele calităţi ale unui om de o înaltă ţinută morală: sobru, modest, altruist, un părinte şi un dascăl devotat. Această imagine a fost păstrată de câțiva membri ai familiei Sadoveanu pe care i-am cunoscut. Acum 16 ani, la Bucureşti, am întâlnit-o pe Profira Sadoveanu, una din fiicele celebrului romancier, ajunsă la vârsta de 90 de ani. Auzind de unde vin, m-a întrebat îndată: „Ce mai face părintele Ivan?”

Ca viețuitor la Vovidenia, am avut marea onoare să slujesc alături de părintele profesor de mai multe ori, când urca dealul către schit, fie pentru a se spovedi la egumenul de atunci, protosinghelul Clement Schipor, fie doar spre a sluji dumnezeiasca liturghie la altarul din Poiana liniștii. Nobilă era bucuria acelor slujiri: mă încerca un adevărat clocot lăuntric, izvorât din linişte şi nelinişte; linişte, fiindcă se dovedea un neasemuit slujitor, stăpânind rânduiala slujbei atât de bine, încât Sfânta Liturghie decurgea înălţător; nelinişte, deoarece emoţiile mă copleşeau, dându-mi seama că stăteam alături de un „patriarh” al slujirii diaconeşti, al smereniei, al vorbirii atent meșteșugite.

Nu pot încheia aceste rânduri fără a aminti de calităţile vocale de excepţie ale părintelui Ioan. Specialiştii în domeniu spun că muzica, printre multe alte efecte benefice exercitate asupra celor ce cântă, îl are şi pe acela de a le susţine îndelunga viețuire. Dacă ipoteza e adevărată, atunci în viaţa şi în activitatea părintelui profesor lucrul s-a adeverit întru totul. Prin inegalabila sa voce, a înscris o pagină de aur în letopiseţul muzicii bisericeşti, nu numai din Moldova, ci chiar din ţară. Calităţile deosebite ale părintelui Ioan au determinat-o pe directoarea cunoscutei case de discuri Electrecord, doamna Cornelia Andreescu – o iubitoare şi neobosită promovatoare a muzicii bisericeşti autentice – să-i propună distinsului părinte să înregistreze un disc cu recitative din Sfintele Evanghelii, lucru realizat, de altfel, în biserica Schitului Vovidenia.

Prin viața și lucrarea sa, părintele Ioan Ivan reprezintă un dar luminos făcut de Milostivul Dumnezeu teologiei și culturii românești. Deși a plecat dintre noi acum șase ani, sălășluind în lumina Preasfintei Treimi, rămâne neșters în amintirea celor care i-au prețuit viața și lucrarea în ogorul Domnului.