Părintele Justin Pârvu s-a născut în data de 10 februarie 1919, în mirificul ținut al Neamțului, în Poiana Largului, din părinți harnici și evlavioși. Pelerinajele la mănăstirile din apropierea satului natal făcute împreună cu mama sa, în sărbătorile creștine, au deschis în sufletul său dorul de viață monahală, dorul de desăvârșire. La vârsta de 17 ani, merge la Mănăstirea Durău. Fiind remarcat pentru calitățile sale intelectuale și duhovnicești, este trimis să studieze la Seminarul Monahal de la Cernica. 

În anul 1948, este arestat pentru convingerile sale politice și morale, fiind condamnat la 12 ani de temniță. În momentul în care trebuia să fie eliberat, pentru că i-a răspuns torționarului care îl ancheta că, după eliberare, va face ceea ce a făcut și înainte, adică se va reîntoarce la mănăstire, fără niciun fel de judecată, i-au fost adăugați încă doi ani de închisoare. Cei 16 ani de detenție, i-a petrecut: 4 la Aiud, 2 la Baia Sprie, iar restul la Gherla și în alte închisori ale regimului comunist. Temnița i-a fost o adevărată „școală a mântuirii”, o „academie a sfințeniei”, iar rugăciunea i-a fost balsam și medicament împotriva cruntelor chinuri și umilințe îndurate cu tărie morală și credință în biruința binelui. 

După eliberare, în anul 1964, a viețuit la Mănăstirea Bistrița, din apropierea orașului Piatra Neamț, o perioadă scurtă la Mănăstirea Secu, iar apoi a întemeiat Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Petru Vodă, care a devenit lavră a Ortodoxiei moldave și loc de pelerinaj a milioane de oameni care cereau sfatul și mângâierea duhovnicului român. În chilia sa smerită, între slujbele bisericești, ziua și noaptea, primea neobosit pelerinii, 17-18 ore pe zi, oferindu-le milostenie materială și sufletească, alinându-le durerile lăuntrice, mângâindu-i prin sfat, spovedanie și rugăciune. Mila materială și spirituală, considera Părintele Justin, este cea mai înaltă formă de respectare a poruncilor creștine și cea mai nobilă manifestare a iubirii de semeni. 

Părintele Calciu Dumitreasa, care și-a petrecut ultimii ani din viață în obștea monahală de la Petru Vodă și își doarme somnul de veci în cimitirul mănăstirii, în așteptarea Învierii, cunoscând dragostea Părintelui Justin pentru semenii săi și osteneala sa neobosită, l-a considerat a fi cel mai puternic duhovnic în cuvânt și în sfat din vremea sa, nădăjduind în trecerea sa din „închisoare în sinaxare”. Viața sa a fost, într-adevăr, „jumătate dragoste și jumătate luptă, jertfă pentru a păstra dragostea intactă, neatinsă de rău”. 

Părintele Justin Pârvu în tradiția duhovnicilor cu viață sfântă ai Ortodoxiei românești

Atras din copilărie de înălțimea viețuirii monahale, în obștile mănăstirilor Durău, Cernica, Secu, Bistrița și Petru Vodă, duhovnicescul Părinte a cunoscut adevărate personalități ale vieții și nevoințelor monahale pe care le-a împropriat și întrupat, ca modele de asceză și de sfințenie, formând el însuși o adevărată școală de înaltă viață monahală și duhovnicească. 

Prezentând trăsăturile unui duhovnic încercat, spiritualitatea ortodoxă acordă o importanță deosebită formării acestuia în ascultare desăvârșită față de un părinte iscusit. Nu poate fi sau deveni duhovnic bun cel care nu are experiența încredințării sufletului său și a ascultării față de un părinte duhovnicesc. 

Adeseori, Părintele Justin Pârvu povestea despre dragostea și prețuirea pe care a avut-o față de Părintele Paisie Olaru. În momentul în care a ieșit din închisoare, în anul 1964, înainte de a merge acasă, la părinții săi care îl credeau mort, a dorit să îl „cerceteze” pe Părintele Paisie, iar dragostea cu care l-a primit acesta i-a fost model personal de iubire și dăruire față de credincioși. 

Vorbind mai târziu despre modul de căutare și aflare a unui duhovnic potrivit, Părintele Justin mărturisea dragostea sa față de Cuviosul Părinte Paisie Olaru: „Cel care caută un adevărat un povățuitor duhovnicesc, la momentul potrivit, îl va simți. Sufletul simte cui să i se încredințeze, căci Dumnezeu este Cel care pune în inimă dragostea față de cel căruia ți-a rânduit să îi urmezi. Eu abia așteptam să ies din temniță, numai ca să-l văd pe Părintele Paisie Olaru. Ardea inima în mine să-l văd, astfel încât, după eliberare, am mers direct la chilia Părintelui Paisie, așteptând două zile la ușă să mă primească la spovedit. De atunci înainte, timp de opt ani, nu m-am mai despărțit de povățuirea caldă a Părintelui Paisie. (...) Relația dintre ucenic și duhovnic este foarte puternică și în numele ei se pot face multe minuni. Însă nu este suficient ca povățuitorul să fie cercat, ci să fie și în același duh cu ucenicul”. 

După două zile de așteptare, zărindu-l, când i-a venit rândul, Părintele Paisie l-a îmbrățișat și l-a întrebat: „Vii de departe, nu? Vii de departe. Hai în chilie”. Și am stat în sfârșit de vorbă cu el și mi-a rămas duhovnic o perioadă”. Dragostea pe care a învățat-o de la Părintele Paisie a ridicat-o la măsura îngerească de jertfă și slujire a aproapelui.

De la monahii pe care i-a întâlnit în mănăstirile în care a viețuit, Cuviosul Părinte Justin Pârvu a luat, ca o albină, ceea ce era mai înalt și folositor pentru mântuire, devenind el însuși un chip deplin al iubirii și dăruirii, „duhovnicul inimilor” a milioane de creștini însetați de viață spirituală înaltă, îmbunătățită și îndumnezeită.