Nu vă amăgiţi cu încrederea în voi înşivă, intraţi mai bine înlăuntrul vostru şi cercetaţi-vă gândurile şi aspiraţiile cele mai fine ale inimii – fiecare, în inima sa – şi după aceasta judecaţi-vă şi stabiliţi, fără nici o părtinire, cine sunteţi, ştiind că în acest fel, iar nu altminteri, sunteţi descoperiţi în faţa lui Dumnezeu şi a întregii lumi duhovniceşti. Apoi, pe cele rele îndreptaţi-le, iar pe cele bune înmulţiţi-le. Unul dintre Sfinţii Părinţi închipuia inima omului ca pe un vas plin de şerpi şi de fel de fel de târâtoare care, de fiecare dată când pune omul ceva la cale, ies afară din el şi, dacă lucrul este rău, se hrănesc cu el, iar de este bun, încearcă să-l pângărească cu veninul lor. Dacă omul este atent cu el însuşi, atunci, neîngăduindu-şi fapte rele şi nedând, astfel, hrană şerpilor, îi slăbeşte şi, zădărnicindu-le încercările de a-i pângări faptele bune, îi loveşte în cap.

Continuând neobosit această trudă, în acelaşi fel şi în acelaşi duh, în sfârşit omoară şerpii şi le aruncă leşurile afară. Şerpii sunt patimile şi înclinările rele. Moartea lor este curăţarea inimii de patimi. Haideţi să râvnim la aceasta! Să încetăm să mai facem păcate, iar faptele bune să le facem astfel, încât să nu se amestece în ele nici un fel de simţăminte şi atitudini păgubitoare. Iar de se va strecura totuşi ceva, să ne curăţim prin pocăinţă. Procedând aşa, ne vom arăta curaţi nu numai în faţa oamenilor, ci şi în faţa lui Dumnezeu, Atotvăzătorul… Dă-ne, Doamne, aşa! Amin.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, 2011, p. 166)