Deplina dragoste este aceea ce nu deosebeşte pe om zicând: „Pe acela îl ştiu, iar pe celălalt nu-l ştiu". Sau: „Acesta mă laudă, iar acela mă blestemă". Ci, spre firea ta de om privind de-a pururea, pe toţi oamenii întocmai să-i iubeşti, pe prieteni, adică, şi pe vrăjmaşi, pe cei buni şi pe cei răi, ca să fii desăvârşit înaintea lui Dumnezeu. Şi de la vrăjmaşi să rabzi răutăţile cele aduse asupra ta şi nicidecum să nu gândeşti că de la ei îţi este făcut răul, ci de la diavolul, pentru păcatele noastre. Drept aceea şi Domnul nostru Iisus Hristos, arătându-şi dragostea Sa faţă de noi, a pătimit pentru toţi oamenii şi tuturor la fel le-a dăruit nădejdea învierii, întru care nădejde vrednic se face fiecare, ori de cinste ori de osândă. Că robii lui Hristos îi iubesc pe toți, curat, măcar că ei nu sunt iubiţi de toți. Iar prietenii lumii acesteia, nu iubesc din inimă pe nimeni. Iar oamenii duhovniceşti păzesc până la sfârşit dragostea cea de Dumnezeu alcătuită. Deci, să vă sârguiţi a iubi pe tot omul din sufletele voastre, că aceasta este porunca Domnului. Iar dacă nu puteţi să o păziţi, măcar pe nimeni să nu urâţi, ca să primiţi harul de la Hristos Dumnezeu, Căruia este slava în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 188)