„Nu voi îngădui un asemenea comportament!” îmi spune apăsat tatăl unui băiat de zece ani la o consultaţie referitoare la creşterea copiilor.

Era vădit supărat atunci când discutam despre cum putem răspunde adecvat când un copil ne vorbeşte obraznic.

Copiii fac inevitabil lucruri care îi stânjenesc pe părinţi, îi alarmează, îi frustrează, îi întristează sau îi jignesc. Faptul că lovesc, înjură, fură sau mint îi poate șoca pe părinţi sau ne poate „pune într-o lumină proastă” ca părinţi. Uneori, chiar şi lucruri mărunte pot duce la asemenea reacţii din partea părinţilor, cum ar fi faptul că desenează cu markerul pe perete sau faptul că aruncă o ceaşcă.

Când noi, părinţii, începem să ne simţim frustraţi, în loc să ne gândim la un răspuns adecvat şi să le acordăm copiilor timp să înveţe, suntem tentaţi să căutăm un mod de a pedepsi copilul, pentru ca el „să nu mai facă niciodată aşa ceva”. A răspunde adecvat şi doar atât ne poate părea totuna cu toleranţa sau indulgenţa. Trăim într-o cultură care nu vrea să lase nici o infracţiune minoră nepedepsită.

Cu toate acestea, numărul record al deţinuţilor este dovada faptului că pedeapsa nu este, în general, cel mai eficient mod de a trata problemele sau de a-i învăţa pe oameni deprinderi noi.

Ispita este să ne gândim că, pedepsindu-l tot mai des sau mai aspru pe un copil pentru greşelile lui, el va învăţa mai repede. Dacă el, inevitabil, face aceeaşi greşeală din nou, părinţii caută pedepse mai mari, de parcă obiectivul nostru ar fi să îl silim pe copil să se supună. Ceea ce se va transforma în curând într-un război de tipul „noi contra lor” între părinţi şi copii.

Sigur că ducem o luptă cu copiii noştri, dar să fim foarte atenţi la metaforele legate de război pe care le folosim în creşterea copiilor. Suntem de aceeaşi parte a baricadei ca şi copilul, iar obiectivul nostru este să modelăm nişte persoane, nu doar să curmăm nişte purtări urâte.

Pedepsele sunt, de obicei, reacţii impulsive la comportamentele greşite ale copiilor, reacţii ce subminează obiectivele noastre pe termen lung. Ele vizează crearea unei suferinţe în scopul curmării pe termen scurt a unui comportament, alimentând frica şi revolta pe termen lung. Pedeapsa nu îl învaţă pe copil cum să facă bine. Când copilul tău se chinuie să înveţe la matematică, nu o să-i dai pedepse tot mai mari pentru greşelile pe care le face, ci vei acorda mai mult timp să-i arăţi cum să rezolve corect problemele. Copiii noştri învaţă despre viaţă, care e mult mai greu de învăţat decât matematica.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, p. 58-59)

Îți mai recomandăm și: Cum să le vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte