E mai bine pentru prunc ca, în afară de cazul când mama suferă de o neputinţă fizică, să fie hrănit natural, cu laptele mamei. Acest lucru e astăzi tot mai mult acceptat şi recomandat medical; dar aici mă refer şi la aspectul spiritual al hrănirii copilului. E mai bine ca hrana pe care o primeşte copilul şi care va constitui trupul său să fie energia dătătoare de viaţă a unei persoane care trăieşte în duhul dragostei şi al rugăciunii.

Mama ar trebui să încerce să fie totdeauna în pace şi în stare de rugăciune atunci când îşi hrăneşte pruncul, în aşa fel încât el să primească nu numai hrana trupească, ci şi duhovnicească.

În zilele noastre rolul mamei e foarte adeseori desconsiderat – dar aceasta este rezultatul unei profunde ignoranţe duhovniceşti. În calitate de creştini, e de ajuns să ne gândim la Maica Domnului şi la maicile sfinţilor pomeniţi în calendarul bisericesc pentru a ne elibera de îndoială în privinţa sfinţeniei acestei îndatoriri.

Maternitatea este un exemplu de dragoste kenotică. Orice zi din viaţa unei mame este închinată în întregime copiilor ei, mai cu seamă atunci când aceştia sunt mici; într-un anumit sens ea renunţă la viaţa ei proprie în folosul familiei – dar această iubire o împlineşte pe ea ca persoană după chipul lui Hristos.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp. 29-30)