În fiecare an, la jumătatea lunii octombrie, Iașul devine inima credinței românești. În zilele de „Brumărel”, capitala Moldovei se umple de lumina rugăciunii și de mireasma sfințeniei, odată cu sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și cea mult folositoare. Din toate colțurile țării și chiar din străinătate, zeci și sute de mii de credincioși pornesc în pelerinaj spre Catedrala Mitropolitană, aducând cu ei în suflet bucurii, mulțumiri, dar și necazuri ori suferințe.

La racla Sfintei, lacrimile se prefac în mângâiere și bucurie, iar suspinele în nădejde și binecuvântare. Sfânta Parascheva este pentru poporul nostru un semn al iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, un chip viu al credinței, al curăției și al jertfelniciei. În ajutorul primit de la Sfânta simțim lucrarea harului divin, căci, așa cum spune Psalmistul: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” (Ps. 67,36).

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sublinat într-o cuvântare un adevăr de mare adâncime duhovnicească: „Credincioșii nu se roagă sfinților care nu-i ajută.” Această mărturie exprimă experiența vie a Bisericii – aceea că sfinții nu sunt doar amintiri din trecut, ci prieteni (In. 15, 14) și casnici (Efes. 2, 19) ai lui Dumnezeu și ai oamenilor, prezenți în viața noastră prin rugăciune și puterea Duhului Sfânt.

Totuși, adevărata împlinire a pelerinajului nu se oprește la atingerea raclei și la emoția întâlnirii cu sfintele moaște. Ea începe de acolo. Sfânta Parascheva ne primește rugăciunile și le duce înaintea Tronului lui Hristos, dar ne cheamă la o lucrare mai adâncă: la pocăință, iertare și împărtășirea cu Hristos.

De aceea, fiecare pelerin este chemat ca, înainte de a veni la racla sfintei, să-și curățească sufletul prin Taina Spovedaniei și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. Numai așa întâlnirea cu Sfânta Parascheva devine, în realitate, o întâlnire cu Dumnezeu Însuși: „Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6,56).

Astfel, pelerinajul nu mai este doar o tradiție frumoasă sau o manifestare emoțională, ci un drum de înnoire lăuntrică, o chemare la schimbarea vieții, o trezire a conștiinței. Venim la Sfânta Parascheva pentru ajutor, dar plecăm de la ea chemați la sfințenie. În lumina ei blândă, fiecare este îndemnat să-și reînnoiască făgăduințele de credință, să ierte, să se elibereze de patimi și să trăiască în dragoste și curăție.

Pentru că, așa cum ne avertizează Evanghelia, nu este de ajuns doar să-L cinstim pe Dumnezeu cu buzele, dacă inima rămâne departe de El (Mt. 15,8). Dacă nu ne schimbăm viața, dacă nu alergăm la Taina Spovedaniei și la Taina Sfintei Euharistii, dacă nu iertăm pe cei ce ne-au greșit și nu fugim de păcat, atunci nici cel mai lung pelerinaj, nici cea mai fierbinte rugăciune la moaștele sfinților nu-și atinge scopul.

Cinstirea sfinților nu se desparte de trăirea Evangheliei. Sfintele moaștele nu sunt amulete, ci dovezi ale biruinței asupra păcatului și morții. Pelerinajul este o școală a credinței, dar și o judecată a conștiinței: ce aducem noi înaintea Sfintei Parascheva și prin ea lui Dumnezeu? O inimă zdrobită și smerită (Ps. 50, 18), sau doar o dorință de bine pământesc? 

Adevărata binecuvântare o primim la Sfântul Potir, atunci când Hristos Se unește cu noi, când noi devenim consangvini cu El. Acolo se desăvârșește pelerinajul început la raclă. De la racla Sfintei Parascheva la Potirul lui Hristos, drumul credinciosului este drumul convertirii, al dragostei și al sfințeniei.

Să plecăm, așadar, din Iași nu doar cu flori, fire de busuioc și lumânări aprinse, ci cu sufletul înnoit, împăcat și luminat. Dacă pelerinajul ne aduce mai multă „foame și sete” după Dumnezeu, dacă trezește în noi dorința de a ne iubi mai mult aproapele, dacă ne aduce pace și dor de rugăciune, atunci Sfânta Parascheva și-a împlinit lucrarea și noi am primit cu adevărat binecuvântarea lui Hristos în viața noastră.