Desigur dragostea derivă din nădejde, nădejdea din credință iar credința din harul lui Dumnezeu, toate acestea cultivate, îngrijite și păzite și de către noi. Pelerinii pot fi oameni cu greutăți care știu că rezolvarea problemelor lor este la Domnul („Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.” – Luca 18,27), oameni care aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite („Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” - Ps. 114,3), căutători ai luminii, ai păcii, ai vieții veșnice, ai bucuriei, ai curăției, ai smereniei, ai blândeții... pe scurt - căutători ai lui Dumnezeu, deoarece toate acestea le găsim numai la Domnul după cum ne spun Sfinții Părinți și Sfânta Scriptură: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” - Ioan 8,12; „Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc.” – Ps. 118,165; „Dacă păzește cineva cuvântul Meu în veac nu va gusta moartea” – Ioan 8-52; „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte.” – Ps. 16,8-9; „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” – Matei 5,8; „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” – Matei 11,29. Însă toate acestea se revarsă asupra noastră prin har: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.” – Gal. 5,22-23. Să fii pelerin înseamnă să împarți pătura pe care stai cu cel care nu are, să dai altuia mai înfrigurat o haină groasă, să împarți o cană de ceai cu cel însetat sau să primești de la altcineva toate acestea (pentru că în marea Lui dragoste și purtare de grijă Dumnezeu le potrivește pe toate), să cânți împreună cu ceilalți cântece religioase în timpul lungului drum spre casă, împărtășind cu ei bucuria întâlnirii cu sfinții lui Dumnezeu, să vorbești cu alții despre ajutorul primit de la Dumnezeu slăvindu-L și mulțumindu-I.

Care sunt greutățile pelerinajului? Pelerinajul se aseamănă cu drumul parcurs de Iisus. Pelerinii se confruntă cu multe greutăți: drumul lung, frigul, foamea, setea, oboseala, durerile, boala, vorbele urâte ale altora, mustrări, descurajări, asemenea cu Domnul nostru Iisus Hristos care a îndurat bătăile, palmele, jignirile, acuzațiile false, crucea, piroanele, cununa, sulița, și toată durerea din dragoste pentru Tatăl și pentru noi. Creștinul trebuie să ia exemplu din suferința Mântuitorului și să depășească greutățile cu răbdare, dragoste și cu nădejdea răsplătirii după cum ne învață Sfinții Părinți („Când m-oi duce într-o vie îmi aduc aminte de lucrătorii viei, pentru că toţi au lucrat în vie, şi unul numai un ceas, şi i-a plătit, ca să nu mă deznădăjduiesc, chiar de voi lucra în via cuvântului lui Dumnezeu un ceas spre mântuirea mea” - Ne vorbește Părintele Cleopa - 17).

Care sunt roadele pelerinajului? Pelerinii sunt călători spre Cer - Casa Domnului. Ei primesc ajutor de la sfântul căruia se roagă după credința lor: cei bolnavi se vindecă, cei săraci sunt miluiți, cei întristați se înveselesc, cei care au necazuri găsesc soluții. În timpul pelerinajului trăiești sentimente foarte puternice și curate: liniște, pace, iubire, bunătate, milostenie, te simți protejat, în comuniune cu Dumnezeu și cu ceilalți adeverindu-se cuvintele lui Dumnezeu: „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” - Matei 18,20. În astfel de momente (ca și în cadrul slujbelor) se alătură nouă sfinții lui Dumnezeu și oamenii bineplăcuți Lui care duc o viață curată încă de aici de pe pământ străduindu-se să-I urmeze lui Iisus și să câștige comoara cea cerească a Împărăției lui Dumnezeu. Prezența unui singur astfel de om care are daruri alese (frică de Dumnezeu, smerenie adâncă, dragoste mare) poate fi de folos la celelalte mii de oameni, ceilalți simțind o părticică (sau cât îngăduie Dumnezeu) din înalta sa trăire și ducându-se acasă îmbunătățiți sufletește.

În opinia mea viața creștinului este asemănătoare cu pelerinajul. Noi trebuie să pornim pe calea ce duce spre mântuire, să trecem peste obstacole și greutăți ca într-o călătorie: să ne trezim devreme și să fim punctuali pentru a nu  pierde trenul (creștinul trebuie să se deștepte din amorțirea sau întunericul în care este la momentul potrivit, nu prea târziu când își dă seama că nu mai poate face nimic și că timpul său a trecut în zadar - când este prea bătrân sau bolnav), să ne pregătim tot ce avem nevoie (bani, îmbrăcăminte, hrană - asemenea și creștinii se îngrijesc de cele necesare sufletului împodobindu-l cu virtuți, cu darurile pe care le primesc prin intermediul harului în timpul Sfintelor Taine și a slujbelor oficiate de biserică și hrănindu-l cu dulcile cuvinte ale lui Dumnezeu, adunându-și astfel  comoară cerească: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” - Matei 4,4; „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” - Matei 6,19-21; „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” - Matei 6,33), să avem nădejde că vom ajunge la destinație („Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.” - Ps. 33,21), să ne cărăm bagajele cu responsabilitate și fără cârtire („Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie ” - Luca 9,23) și să-i ajutăm și pe alții când putem („Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.” - Gal. 6,2), să avem răbdare bucurându-ne de noutatea călătoriei, oamenii întâlniți, frumusețile înconjurătoare, de fiecare clipă, știind că timpul trecut nu se mai poate recupera, curaj să înfruntăm greutățile care apar („În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” - Ioan 16,33), smerenie să primim ocările celorlalți și să ne mulțumim cu ce avem („să fiţi împodobiţi cu smerenie” - 1Peru 5,5) și în final să ajungem la destinație - desăvârșirea dragostei, mântuirea.

Așadar eu urez tuturor să se bucure de călătoria vieții neuitând nici o clipă de țelul ei și de frumoasa destinație care ne așteaptă, iar pentru aceasta vă las ca îndemn să mergeți în pelerinaj la sfinții pe care îi iubiți ca să primiți mângâiere de la ei și ca întărire următoarea binecuvântare a cuviosului părinte Paisie Aghioritul: „Dumnezeu să vă umple inima de bunătate și de multa Sa dragoste până ce o să „înnebuniți”, astfel ca să vă plece mintea de pe pământ și să vă aflați de pe acum lângă El, în cer. Să înnebuniți cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu! Să vă aprindă Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa!” - Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, partea I, cap.4 „Binecuvântați și nu blestemați”.