Eva şi Maria sunt pentru noi înţelepciunea trupească şi înţelepciunea sufletească. În Biserică se cântă: „femeia a fost pricina suferinţei, femeia a fost şi pricina mântuirii".

Eva a dorit mai mult decât ce puteau să-i dea soţul şi Dumnezeu, fără nici o primejdie pentru ei. Şi ea, împreună cu diavolul, a sărit în prăpastie, trăgând după sine întregul rai. Această prăpastie este istoria. În mijlocul acestei prăpăstii a patimilor arzânde, unde pomul ispitei s-a înmulțit ca viermele, Maria și-a ridicat sufletul său mult deasupra istoriei şi s-a logodit cu Duhul Sfânt.

Fructul jocului Evei cu diavolul a fost primul ei născut, omul ucigaş. Fructul logodnei Mariei cu Duhul Sfânt a fost primul ei născut: Dumnezeu-omul. Eva a rostogolit roata vieţii în jos, iar Maria a îndreptat-o în sus.

Întreaga dramă a Evei şi a Mariei nu ar avea, pentru mine, ca şi pentru tine, neapărată însemnătate, dacă ea nu ar fi cea mai fidelă dramă prezentată a sufletului nostru propriu.

Din punct de vedere psihologic, Eva şi Maria reprezintă diviziunea noastră sufletească elementară. Între ele există o luptă pe viaţă şi pe moarte, şi această luptă o purtăm în noi din leagăn până la mormânt.

Pentru ce se luptă Eva şi Maria în noi? Pentru păşunea sufletului nostru. Acum întrebarea: care dintre ele va cuprinde întreaga păşune ?

Nu s-ar putea spune, căci Eva reprezintă natura noastră instinctivă, iar Maria, pe cea conştientă. Instinctul pervertit şi conştiinţa pervertită sunt reprezentate de Eva, iar instinctul dumnezeiesc şi conştiinţa dumnezeiască, de Maria. De partea Evei se află spiritul necurat, de partea Mariei, Duhul Sfânt.

Şi în faţa ta, omule, se pune zilnic marea întrebare, mare cât universul şi lungă cât istoria, lumii: cui vei veni în ajutor: femeii care târăşte totul în prăpastie sau femeii care înalţă spre rai? Femeii care s-a logodit cu diavolul sau femeii care s-a logodit cu Duhul Sfânt? Femeii care vrea să nască un ucigaş sau femeii care vrea să nască pe Dumnezeu? Într-un cuvânt: femeii ori fecioarei? Fii viteaz şi ajută fecioarei!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sofia, București 2006, pp. 105-106)