Sufletele curate sunt gata să-și recunoască și vinovății pe care nu le au. Sunt gata să-și ceară iertare și pentru păcatele pe care nu le-au făcut; sunt gata să-și spele și ceea ce nu și-au întinat, fiindcă smerenia lor îi face să creadă că oricând ar putea să facă și ei așa ceva și nu tăgăduiesc niciodată că nu ar putea fi în stare să cadă.

Un suflet curat este numai acela care se curățește neîncetat pe sine și care umblă neîncetat să curățească și pe alții. Sufletul care nu luptă mereu spre o și mai mare curățire a sa și a altora o va pierde curând și pe cea pe care i se părea că o are. Ce minunat este sufletul liniștit, care face voia lui Dumnezeu în chip smerit și cumpătat: nici mai devreme, nici mai târziu, nici mai mult, nici mai puțin. Căci Domnul Care a poruncit știe adevărul și numai atunci facem bine, când facem întocmai cum ne-a spus. Cât de minunat ajunge să vadă totul acela care se curățește mereu! El devine ca sticla ferestrelor curate sau a ochianului șlefuit, prin care se poate vedea desăvârșit totul.

(Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 181)