În fiecare zi, hrănim trupul nostru și respirăm aer ca el să trăiască. Dar pentru suflet avem nevoie de Domnul și de harul Duhului Sfânt, fără de care sufletul moare. Așa cum soarele încălzește și învie florile câmpului și ele se întorc spre el, așa și sufletul care iubește pe Domnul este atras spre El și-și găsește fericirea în El, și în marea lui bucurie vrea ca în toți oamenii să fie aceeași fericire. Domnul ne-a făcut ca să locuim veșnic în cer împreună cu El în iubire.

Slavă Domnului și milostivirii Sale! El ne-a iubit atât de mult, încât ne-a dat pe Duhul Sfânt, Care ne învață tot binele și ne dă puterea de a birui păcatul. După mulțimea milostivirii Sale, Domnul ne dă harul și noi trebuie să-l păstrăm cu tărie ca să nu-l pierdem, fiindcă fără har omul e orb duhovnicește. Orb este cel ce adună comori în această lume: aceasta înseamnă că sufletul lui nu cunoaște pe Duhul Sfânt, nu știe cât e de dulce și de aceea e înrobit pământului.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 104)