Pericolul dezvoltării intelectuale precoce
În dezvoltarea intelectuală precoce, sfera cognitivă rămâne practic fără bază, „atârnând în aer”. Iar acest lucru denaturează dezvoltarea copilului, neavând cum să nu provoace urmări negative pentru dezvoltarea personalităţii.
Nu toţi părinţii îşi tratează sugarii ca pe nişte subiecte de îngrijire însufleţite! Dimpotrivă, mulţi încep să se ocupe intens de dezvoltarea lor, încă din faşă!
Da, acum este la modă stimularea precoce a dezvoltării intelectuale. La vârsta de doi-trei ani, asemenea copii îi uimesc pe cei din jur, sunt consideraţi „copii-minune”, dar într-o asemenea variantă de dezvoltare este exploatată prematur o sferă ce trebuie cultivată, „crescută” din sfera contactului emoţional, a comunicării, iar apoi şi din joacă, prin enorma experienţă socială pe care o aduce aceasta. Numai atunci sfera cognitivă se dezvoltă normal, fără defecte.
Pe când în dezvoltarea intelectuală precoce, sfera cognitivă rămâne practic fără bază, „atârnând în aer”. Şi asta, de asemenea, denaturează dezvoltarea copilului, neavând cum să nu provoace urmări negative pentru dezvoltarea personalităţii. (Psiholog Irina Karpenko)
(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, București, Editura Sophia, 2013, p. 113)
Tinerii caută experiențe de viață adevărată – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos
Lupta pentru a dobândi virtuțile și competiția dintre frați
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro