Peștera Magilor din Betleem
În peştera Naşterii Domnului, în partea dreaptă a Altarului Naşterii, se află grota Magilor, cu Altarul Ieslei şi Altarul Magilor.
În partea opusă Altarului Naşterii a fost ridicat Altarul Ieslei, acolo unde Iisus a fost aşezat după ce S-a născut şi unde Fecioara Maria a alăptat pe Pruncul Iisus: „Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7).
Aici au venit şi păstorii şi s-au închinat, urmând cuvintelor îngerului: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (II Luca, 10-12).
Cel de-al treilea altar din biserică este închinat Magilor care „au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este Regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui (...) şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă” (II Matei, 1-2, 11).
Ortodocşii şi armenii fac slujbe zilnice pe Altarul Naşterii Domnului, iar catolicii pe cel al Magilor.
Peștera Sfinților Prunci Martiri
Peștera Sfântului Cuvios Simon, Izvorâtorul de Mir
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro