Peștera Sfântului Ilie din Lavra Hozevei
Potrivit tradiţiei locului, pe valea adâncă a pârâului El-Kelt (pârâul biblic Cherit), la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul” se află peştera Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul.
În această peşteră, Sfântul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani şi şase luni, înainte de a urca pe Muntele Sinai, unde a fost hrănit de corbi.
„Şi a zis Domnul către Ilie: «Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!». Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din pârâu. După o vreme, pârâul a secat, nemaifiind ploaie pe pământ. Atunci a fost cuvântul Domnului către Ilie, zicând: «Scoală şi du-te la Sarepta Sidonului şi şezi acolo, căci iată am poruncit unei femei văduve să te hrănească!»” (III Regi 17, 2-9).
Încă de la întemeierea Lavrei Sfântului Gheorghe, peştera Sfântului Ilie a devenit loc de pelerinaj, iar astăzi în grotă este amenajat un mic altar unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie la sărbătoarea Prorocului Ilie.
Câmpul păstorilor – Beit Sabur
Sihăstria Provata – Athos
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro