Cuviosul Ioan Iacob a trăit în jurul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, în cea mai aspră schivnicie în ultimii opt ani de viaţă (1952–1960). Peștera în care s-a nevoit Sfântul Ioan Iacob se găseşte în pustiul numit Ruva, pe malul stâng al pârâului, la vreo trei kilometri de mănăstire. Intrarea în peșteră se află la o înălţime de aproximativ 7 metri faţă de cursul apei, încât se ajungea în peşteră numai cu o scară, pe o funie, cu multă trudă, în condiții nu tocmai sigure.

Peştera este dispusă pe două niveluri şi are trei încăperi: prima, de vreo 12 metri pătraţi, cu o firidă săpată în piatră, care servea ca un adevărat altar şi unde se ruga mereu Cuviosul Ioan. Aici se odihnea pe o rogojină aşternută pe o scândură, se ruga, medita sau scria poezii. Aici au existat un mic cuptor, unde monahul își făcea prescura pustnicească, și o laviță pe care își ținea toate cele de trebuință.

Printr-o scobitură făcută în piatră se ajungea în a doua încăpere, de 6 metri pătraţi, în care pustnicul mânca din puţina hrană pe care i-o aducea din mănăstire ucenicul său, schimonahul Ioanichie Pârâială (pâine, pesmeţi, măsline, ceai, cafea).

Alături se găsea a treia încăpere care era, de fapt, o „peşteră” a mormintelor, căci aici erau aşezate spre veşnică odihnă trupurile celor care se nevoiseră aici.

Peștera în care s-a nevoit Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este una în care viețuirea este foarte grea, dar favorabilă rugăciunii și nevoinței pustnicești. Sfântul avea un program pustnicesc foarte sever, de la care nu se abătea niciodată.