Petros din Tanzania: „Sunt și mă simt cu adevărat ortodox!”
A fost botezat în Rwanda și a primit numele Petros. „De atunci sunt și mă simt cu adevărat ortodox în inima mea. Fiica mea și soția mea se vor boteza în viitorul apropiat”, ne spune dintr-o suflare.
Tinerii ortodocși din Africa veniți în aceste zile la Iași sunt fericiți și uimiți de fiecare om pe care-l întâlnesc în cale, de fiecare biserică în care pășesc. Aici, Ortodoxia și omenia se simt prin toți porii. „Încă de ieri, de la aeroport, am primit oriunde m-am uitat, în jur, zâmbete. Când vezi oamenii zâmbind, simți bucurie!”, povestește Erick Ngowi din Tanzania. Zâmbește și el, zâmbește mult și se bucură de toate sfintele lăcașuri în care intră să se închine. „Biserici și mănăstiri ca aici nu avem în Tanzania, dar când voi merge acasă și voi povesti, când voi împărtăși amintiri și voi arăta fotografii, sunt sigur că toți se vor bucura de norocul meu de a fi ajuns în România, la Iași. Și toți se vor molipsi de zâmbetul românilor”.
A fost botezat în Rwanda și a primit numele Petros. „De atunci sunt și mă simt cu adevărat ortodox în inima mea. Fiica mea și soția mea se vor boteza în viitorul apropiat”, ne spune dintr-o suflare. De ce?, vine întrebarea firească. De ce își dorește un tânăr din Africa să devină creștin și să-și convertească întreaga familie la Ortodoxie? Răspunsul vine la fel de prompt: „În Ortodoxie am găsit Biserica cea adevărată și Tradiția neîntreruptă de 2000 de ani. Cărțile și sfinții și bucuria credinței!”. Pentru Petros nu mai există alte variante de zâmbet și de viață, de trăire a familiei și a credinței – decât în Ortodoxie.
*** În perioada 1-4 septembrie, 6000 de tineri din întreaga lume se află la Iaşi, la Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocși.
(Fotoreportaj) Pași prin Iași. Închinare la șase dintre cele mai reprezentative biserici din zona centrală
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro