Aceste cuvinte marchează Cuvântul Înainte al lui Constantin Chiriac la volumul „Du bist mein Kreutz” / Tu ești crucea mea (Honterus, Sibiu/Hermannstadt, 2020, 87 pg.) al distinsei (și) poete Christel Ungar. În traducerea germană a Beatricei Ungar orga de lumină e completă. Tonalitatea întâlnirii cu viața și moartea, cu iubirea și despărțirea, cu verticala și orizontala vieții – transfigurată în Cruce – surprinde și aduce la lumină o textură de brocart poetic ce părea pierdută cu totul limbii ce o vorbim ca oameni pierduți modernității.

Este o pantă de Calvar cotidian în care ne încadrăm mai toți. Fără ieșire vizibilă dar cu mii de ferestre luminate, aici, de forța cuvintelor-cheie. Culorile, umbrele, siluetele și umbrele alcătuiesc un teribil ferpar de emoții. La o primă lectură par gânduri ivite doar pentru a fi consemnate pe un colț de hârtie. În a doua și a treia lectură sporesc înțelegerii și propun analize proprii care te implică. Frumusețea imaginilor este sporită, cum spuneam, de un croi textual aristocrat și lipsit de emfaze.

Necăutând spectacularul versificării, Christel Ungar îl descoperă tocmai în tăietura simplă a cuvintelor-oameni, cuvintelor-suflet. Diamante șlefuite în forța lacrimii, multe dintre ele. Pentru că e o reinvestire de speranță dincolo de toate versurile. Dacă ar fi să rețin pentru sufletul meu o parolă poetică îmi pare că aceasta este cea creată de Christel Ungar în Uitare: „Noapte de noapte/ ascultam pașii tăi/ deasupra mormântului meu.//Apoi li s-au/ alăturat/alți pași// atunci am știut:/ m-ai/uitat”. O ceremonie a dăruirii. Un volum de poezii? Mai curând un jurnal de culori ale emoției. 

Sursa: tribuna.ro