La Bistrița apărea în 2015, sub egida Bibliotecii Județene „George Coșbuc” (Bistrița-Năsăud) – Filiala „Liviu Rebreanu” din Chiuza și a CJ Bistrița Năsăud, lucrarea lui Andrei Moldovan și Ioan Pintea: Chiuza lui Rebreanu (39 pg.).

Chiar dacă a trecut vreme de la apariție, iar dimensiunea volumului nu este una „științifică”, punerea în valoare a unor documente merită a fi reținută. Este vorba despre satul nașterii liniei paterne a lui Liviu Rebreanu (Vasile, tatăl său se naște la Chiuza în 18 aprilie 1862) un sat-paradigmă pentru multe episoade din opera sa. După o serie de date cuprinse într-o atentă Cronologie (pp. 5-13), câteva capitole care elucidează câteva linii din biografia familiei: Nepotul lui Samoilă Răbrean (pp. 16-21), Rebreanu și Rebrenii (pp. 24-31 – pagini de amănunt care dau savoare cunoașterii vieții scriitorului și relațiilor sale cu familia. La reproșurile, desigur prietenești, ale lui Toma Bulea cum că satul Chiuza nu prea se regăsește „imprimat”  în țesătura scriiturii sale, Rebreanu răspunde: „Dacă prietene, atâtea împrejurări m-au împiedicat până azi să răspund la simpatica scrisoare și interesantă din 10.IV.Crt. Și am ținut negreșit să răspund, atât pentru sinceritatea sentimentelor exprimate, cât și fiindcă scriitorul ei poartă numele Bulea, un nume rămas mie veșnic drag în amintirea regretatului Todor Bulea, văr al tatii, în casa căruia, în copilărie, am petrecut multe momente interesante. Îmi faci o ușoară imputare că n-am încorporat Chiuza, satul natal al tatălui meu, în niciuna din cărțile mele. Imputarea mi-am făcut-o și eu însumi deseori. Dar omisiunea a fost pricinuită mai  mult de împrejurări; în cele ce am scris până acuma, nu-și găsea nici un loc Chiuza, adică niciun loc potrivit cu importanța ce aș vrea eu să-i dau. Sper că va veni vremea și pentru Chiuza... Mi-ar fi drag să mă întâlnesc chiar în Chiuza, cu toți cărturarii originari de acolo. Ar fi pentru mine un prilej de reconfortare sufletească” (Dintr-o scrisoare a lui Liviu Rebreanu către Toma Bulea, p.3  în vol. nostru).

Reținem din Jurnalul lui Rebreanu că, în 21 martie 1940, pregătindu-și consemnările specifice pregătirii scrierii unui roman despre Păcală și Tândală (Păcală, Toma și Tândală, Tănase) scriitorul alesese locul de petrecere al scriiturii sale satul Chiuza, lângă Beclean, în România Mare, prin 1925: „Toma/ Păcală  a tras chiulul cât a putut, n-a văzut frontul, a fost deseori pe-acasă, a fost ordonanță etc. La sfârșit, vine acasă cu revoluția, apoi devine șeful gărzii naționale, pe urmă e agent electoral, întâi cu naționalii, apoi cu averescanii, iar cu naționalii... E împroprietărit și erou... Tănase/Tândală a fost mereu pe front, în foc, participă la lupte grele, rănit grav de câteva ori, pe urmă dispărut și dat mort. În realitate, a căzut prizioner cu ocazia ultimei ofensive rusești, ajunge în Siberia, de unde se întoarce spre țară și ajunge acasă în 1925. Găsește foc și pârjol. Nevastă-sa s-a remăritat și pe urmă, trai rău, a plecat din sat și e servitoare la Cluj. Copilul a murit. Casă nu mai are etc. Viața în Chiuza. El e străin. Numai Toma îl îmbrățișează. Au fost frați de cruce. Și Toma are necazuri: fiindcă nu s-a făcut liberal, primarul îi ia pământul etc. Sfatul lor. Tănase vrea dreptate, cum a auzit prin Rusia, ce-a pățit pe-acolo, cum s-a strecurat în țară. La notar, care e regățean și nu-l cunoaște, Tănase n-are acte. Trebuie să-i anuleze actul de moarte, altfel Tănase nu există. Lupta lor cu autoritățile statului pentru dreptate... Când nu izbutesc nimic, hotărăsc să meargă la Beclean să reclame dreptate” (Jurnal, joi, 21 martie 1940, în vol. nostru p. 37).

Tot din Jurnalul său sunt și ultimele pagini ale acestei frumoase broșuri de aducere aminte: „Cu noile preocupări, însă, scrisul meu se oprește. Ce va mai fi din notele de drum „Din miazănoapte în miazăzi” și din „Păcală și Tândală”? Dar ce va fi oare din toate sforțările noastre? Azi nu e sigur nimic. Nici existența țării și neamului... Atunci noi cu micile noastre zbuciumări ce mai contăm?” (Jurnal, miercuri, 18 iunie 1941, p. 39 în volumul nostru).

Poate că venind toamna m-a luat dor de Rebreanu, de scriitura lui inegalabilă. Și de mireasma de zăpezi din Maieru și Prislopul Năsăudului...

Sursa: tribuna.ro