Am vizitat de curând Memorialul de la Gherla. O mănăstire cu hramul Sfinții 40 de Mucenici străjuiește mormintele celor 6.600 ( după unii chiar 10.000) de uciși ai Gherlei comuniste. Deși, după multă vreme, s-au mai înmuiat cerberii și de frică să nu se reverse martirii peste cetate ca în Ierusalim în clipa Răstignirii, au îngăduit familiilor să-i ducă în cimitirele de acasă (așa Părintele Vasile Vasilache își recuperează fratele-martir).

Pe Dealul Cărămidăriei, lângă Fabrica de Cărămidă de unde în 1944 plecau spre ucidere de la Auschwitz peste 900 de cetățeni evrei, la locul numit Puțul Sec – o groapă de gunoi fetid, o luncă a mortăciunilor. Acolo au ales să-i îngroape pe cei ucis în martirajul răutății vremurilor. O amplă muncă de arheologie se pregătește, pentru a descărca terenul de gropnița încă tainică. Dar o mai amplă muncă se duce spre restaurarea memoriei. Acolo, vizitând și filmând Paraclisul impresionant și o frumoasă expoziție – autorul acesteia, Andrei Bălan, poate fi „citit” și din superbul album Andrei Bălan. Sculptură (balan-andrei.com, cu fotografii de Marius Caraman) – așezată pe tapetul unor fișe de penitenciar care te înlăcrimează, am descoperit și volumul II din colecția Întâmplări pilduitoare din temnițele comuniste (Renașterea, Cluj-Napoca, 2020, 118 pg.). O ediție îngrijită de Radu Copil și prefațată de Părintele Grigorie Benea, îngerul aflat în straja Memorialului și gropii comune ce o aduce în  mintea contemporanilor.

Nu sunt texte inedite. Inedită este numai selecția prin care editorul încearcă să pună în valoare, încă o dată, corect-selectiv, lumina din candelele mărturiei. Prefața Părintelui Grigorie (pp.5-8), ca și Cuvântul înainte al lui Radu Copil (pp. 9-14) explică oarecum nevoia unei astfel de antalogări. Pentru a întări rădăcina cunoașterii Jertfei unor oameni- mucenici la vremea de acum a diluării de sens. Veți recitit ori citi texte din Părintele Grebenea ori Aspazia Oțel, Aurel Vișovan ori Ioan Ianolide, Virgil Maxim ori Galina Răduleanu, Gheorghe Calciu ori Gheorghe Jijie – autorul unei monografii magistrale despre Rectorul Aiudului – profesorul-mucenic George Manu, Valeriu Anania ori Elisabeta Rizea, Gobjilă Blondina – cea limpede vestitoare a Mamei Blondina ori Cezarina Condurache, Matei Marin ori Anița Nandriș – Cudla, Nicu Popescu Vorkuta ori din stilatele texte ale lui Florin Constantin Pavlovici și Danion Vasile – care preiau ecoul luptelor din greutatea temnițelor.

Merită citite mai ales tinerilor și recitite mai ales maturilor care au uitat ce a însemnat ideologia comunistă peste sufletele oamenilor. Grupate sub titluri inspirate, textele sunt un mic abecedar de demnitate în Hristos.  M-a bucurat să descopăr și o foaie intitulată SEMN - Celulă creativă. Foaie unică despre libertate și lipsa libertății (iulie 2021, editat de Asociația S.E.M.N.) cu un editorial al lui Andrei Găitănaru și articolele lui Andrei Tache, Cristina Dema, Maria Axinte și Monica Pillat dar și cu mărturiile lui Harry Brauner, Nicolae Steinhardt, George Manu, Mihai Buracu, Lena Constante, Gheorghe Ene Filipescu și Traian Dorz.

O foaie pentru refacerea minții, pentru ieșirea din maimuțărirea jertfei adevăraților deținuți politici și pentru refacerea vocabularului de veghe Libertății. O anamneză a grozăviilor – o spune Andrei Găitănaru – întâmplate în celulele de detenție și în centrele de reeducare. O poveste despre fidelitate și credință. Efortul tinerilor din zvonul de lumină al Memorialului merită reținut și urmărit. Și ajutat, acolo unde e nevoie, ca să nu se împrăștie în fumul gros al fumigenelor nesimțirii în care ne zbatem.