Iată o pildă: „Au venit odată tâlharii – se povestește în Pateric – la chilia unui oarecare stareț și i-au spus: «Am venit să-ți luăm toate câte ai în chilia ta!». Iar acesta le-a spus: «Tot ceea ce vă e de folos, fiilor, e al vostru!». Și, după ce ei au luat cele aflate în chilie, au dat să plece. Au uitat însă o mică pungă cu monede care era tăinuită într-un loc ascuns din chilie. Luându-o pe aceasta, starețul, alergând în urma lor, a început să strige: «Fiilor! Luați și ceea ce ați uitat în chilie!». Minunându-se de o asemenea nevinovăție a starețului, tâlharii i-au întors toate câte luaseră din chilia lui; apoi, căindu-se, grăiau unii către alții: «Acesta cu adevărat este omul lui Dumnezeu!»”.

(Sfântul Iov de la Poceaev: viața, cuvinte de învățătură, acatistul, Ed. Sofia, 2008, p. 38)