Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția Cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea.

Iarăși este asemenea Împărăția Cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune; și, aflând un mărgăritar de mult preț, s-a dus, a vândut toate câte avea și l-a cumpărat.

Asemenea este iarăși Împărăția Cerurilor cu un năvod aruncat în mare și care adună tot felul de pești. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal și, șezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Așa va fi la sfârșitul veacului: Vor ieși îngerii și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți. Și îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.

Apoi, Iisus i-a întrebat: Ați înțeles toate acestea? Iar ei I-au răspuns: Da, Doamne. Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învățătură despre Împărăția cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa lucruri noi și lucruri vechi. Iar după ce Iisus a sfârșit aceste pildele, a plecat de acolo. Și, venind în patria Sa, îi învăța pe ei în sinagoga lor. (Matei 13,44-54) (Vineri în săptămâna a șasea după Rusalii)

De la pildele semănătorului, a bobului de muștar și a aluatului, Domnul Hristos trece la alte noi istorioare în care înfățișează „modul de funcționare” al Împărăției lui Dumnezeu. Dacă mai înainte, în Evangheliile rânduite să se citească în această săptămână pornea de la teme familiare agricultorilor, aici se îndreaptă îndeosebi pe subiectul comorilor. În primul exemplu, Iisus compară împărăția cu o comoară îngropată într-un teren. Cineva o descoperă și apoi o îngroapă la loc, urmând să facă tot ce îi este cu putință pentru a cumpăra terenul. Comoara este un obiect de valoare, de obicei o bijuterie care nu se strică în timp. Împărăția are și ea o valoare care nu trece. E ascunsă într-o țarină, care poate fi văzută pozitiv ca un pământ fertil, din care cresc multe, iar negativ ca locul în care se ascund lucruri. Dar ceea ce se înțelege de aici este că, până și dacă se îngroapă ceva, la un moment dat acesta se va descoperi. Omul din pilda aceasta află de undeva, nu se știe de unde, despre valoarea ascunsă în pământ, de aceea vinde tot ce are și cumpără acel pământ. Câștigul e dublu: pe de o parte are comoara, iar pe cealaltă, țarina pe care poate cultiva ceva. Văzută altfel, împărăția nu exclude bucuria cultivării lucrurilor pământești, ci se ascunde în ele. Astfel, spunea adesea și Mitropolitul Antonie Plămădeală că nu bogăția ne lipsește de mântuire, ci modul cum o folosim. Ne putem mântui și lucrând cele ale lumii, însă cu înțelepciune.

În al doilea exemplu, Domnul continuă în aceeași linie, sugerând că acela care caută mărgăritare e un specialist. Comoara din această parabolă nu se mai află la întâmplare, ci e selectată în urma unei căutări, apoi după o analiză atentă, se negociază cumpărarea obiectului valoros. E cealaltă cale de a găsi comorile, prin adâncirea într-o pasiune anume. Probabil Hristos Se referă aici la cei care își dedică viața exclusiv căutării Împărăției lui Dumnezeu, de exemplu călugării, maicile sau preoții. Ei nu caută orice fel de mărgăritare, nu orice fel de comori, ci unele alese. Și tot așa, găsind, vând tot ce au, adică renunță la toate celelalte din viață, în servirea scopului unic: slujirea lui Dumnezeu.

În cea de-a treia pildă, Domnul amintește de lumea ucenicilor Săi care erau pescari. Aceștia, când trăgeau năvodul în barcă, selectau peștii și îi adunau pe cei de anumite specii sau dimensiuni, aruncându-i pe ceilalți considerați neadecvați consumului. Aici se aprofundează un aspect al Împărăției, adesea ingnorat, anume că ea înseamnă alegere, selecție. La sfârșitul veacurilor, asemenea peștilor buni și răi, vom moșteni raiul sau unde e plângerea. 

După cele trei pilde scurte, Domnul face o pauză și întreabă pe ascultători dacă au înțeles, iar ei afirmă că da. Aceasta confirmă faptul că cel mai edificator și clar exemplu despre Împărăția lui Dumnezeu a fost acela al selectării peștilor, semn că toți știau de răsplata cea de pe urmă, în funcție de faptele fiecăruia.

Ultimul exemplu, tot la fel de scurt, mai oferă o perspectivă a împărăției: „Orice cărturar cu învăţătură despre Împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi şi vechi”. Parcă exemplul se referă indirect la Împărăție. De fapt, subiectul pildei e intelectualul care predică despre Împărăția lui Dumnezeu. Acesta poate fi azi preotul, profesorul de religie sau cel adâncit în cunoașterea Scripturii. El scoate din vistieria sa noi și vechi. Adică, atunci când cineva învață despre Dumnezeu, se folosește atât de învățături vechi, probate, precum scrierile biblice, scrieri ale Sfinților Părinți ori fapte morale probate, dar are nevoie să se adapteze și la lumea contemporană. Va scoate din vistieria sa și lucruri inedite: pilde noi, exemple noi, capacitatea de a răspunde cu dragoste la situații noi și complicate, care nu au mai fost trăite înainte. Învățătorul este așadar acel înțelept care nu rămâne încremenit în trecut, dar nici nu se aruncă în brațele modernității fără să se uite înapoi.