Acum, iubitorule de Hristos, când eşti în această surghiunie a lumii, bucură-te şi "doreşte să nu aibi vreo mângâiere fiindcă este vremelnică şi trebuie să o urască inima ta". Nu poţi dobândi în lume desăvârşită odihnă, nici adevărată bucurie, fiindcă este plină de necazuri şi amărăciuni. Găndeşte-te cât dezgust este ascuns în puţina dulceaţă a lumii, care se vede pe dinafară. Înţelege durerea şi amărăciunea conştiinţei care urmează păcatului şi mâhneşte totdeauna inima ta. Lumea este amară şi oamenii o iubesc, iar dacă ar fi fost dulce, ce ar fi făcut oamenii? A unit şi a amestecat, Iubitorul de fii, Tatăl nostru, amărăciunea şi necazul cu bucuriile şi mângâierile lumii, ca să urâm viaţa aceasta, şi să dorim pe cea viitoare.

Când voieşte mama să înţarce pe fiul său, pune puţin alois sau altceva amar pe ţâţă şi copilul încercând amărăciunea, urăşte şi uită dulceaţa laptelui şi primeşte hrană mai tare şi mai folositoare. Aşa şi prea bunul Domn, când vede pe iubitorii de lume că doresc plăcerile cele trupeşti şi nu voiesc să se lepede de lume, le trimite puţină amărăciune a necazurilor, iar ei gustând-o, încep a urî lumea, cunoscând deşertăciunea ei, şi caută hrana cea orânduită care poate să-i întărească deplin. Şi nu iau aminte la gustarea simţită şi trupească, ca pruncii, ci ca bărbaţii desăvârşiţi încep a vieţui în fapte bune. Aceasta este multa milostivire şi bunătate a Mântuitorului Hristos, ca să unească plăcerile lumii cu necazuri şi nenorociri, pentru ca să ne lepădăm de ele şi să dorim bucuria şi veselia adevărată. Însă vedem că cei mai mulţi iubesc ticăloasa şi amara dulceaţă a lumii mai mult decât întristarea şi amărăciunea pricinuitoare de bucurie şi veselie pentru Hristos; şi urmând celor degrabă trecătoare urăsc cu nesocotinţă pe cele care rămân totdeauna şi veşnice. Aceştia se aseamănă peştilor mării, care nu înţeleg amărăciunea apelor sărate; căci în ele s-au născut.

Asemenea şi iubitorii de trup au luat obiceiul păcatului, şi au ajuns în stare încât nu simt greutatea şi amărăciunea lui. Lumea necăjeşte cu amărăciunea ei pe cei care caută pe Dumnezeu, fiindcă ştie că prin gustarea duhului slăbeşte trupul şi e mort spre păcat. Pentru aceasta cere de la Dumnezeu dar şi ajutor, ca să te dezguşti de toate lucrurile lumii, şi numai Hristos să fie prea dulce în sufletul tău, fiindcă, cine doreşte să încerce Duhul lui Dumnezeu, este de trebuinţă mai întâi să urască toate cele pământeşti; şi când acestea i se par amare şi fără de gust, atunci sufletul se învredniceşte să primească toată mângâierea duhovnicească.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 229-230)