Trecând peste partea de exegeză, de interpretare a acestei întâmplări din activitatea dumnezeiască a lui Hristos pe acest pământ, s-ar cuveni poate, să discutăm despre ceea ce înseamnă a fi demonizat. Poate un creștin să fie cuprins de vreun demon?

Sfânta Scriptură nu oferă lămuriri clare și precise dacă un creștin poate fi cuprins de demon, pentru că există o deosebire destul de clară între a fi demonizat, adică cuprins de diavol, de cel rău, sau, de a fi influențat într-un fel sau altul de către un demon. Majoritatea exegeților afirmă faptul că demonizarea înseamnă faptul că un demon (sau mai mulți) poate avea controlul complet asupra persoanei, pe când influențarea înseamnă împingerea spre săvârșirea păcatelor și a tuturor relelor.

Desigur, Dumnezeu poate îngădui diavolului să îl ispitească pe om, însă Hristos ne oferă și cele două arme duhovnicești care pot sta împotrivă: „acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post” (Matei 17, 21).

Pe de altă parte, într-un creștin adevărat, probabilitatea ca un demon să își facă un locaș este infimă, dar, diavolul caută mereu război cu creștinii, cu toate persoanele iubitoare de biserică, de spovedanie și euharistie. Sunt două lucrări diferite ale celui rău, pentru faptul că „Duhul Sfânt trăiește în cei credincioși” (cf. Romani 8, 9-11). Spre exemplu, părintele arhimandrit Antonie Stilianakis afirmă că „atunci când demonul îl posedă pe om în întregime, acela nu se mai poate controla, strigă şi trece la fapte și gesturi autodistrugătoare”.

Cred că fiecare dintre noi putem avea un „demon” într-un sens mai larg al cuvântului: demonul invidiei, al urii, al desfrânării, al vorbirii de cele deșarte, al crimei (sinucidere, avort, eutanasie), al lenei, al înjurăturilor și așa mai departe. Singurul tratament este unirea cu Hristos, prin Sfânta Împărtășanie, participarea cât mai deasă la slujbele bisericii, fapte bune și milostenie; numai așa îl putem alunga pe Satana din jurul nostru!