Domnul ne cheamă să ne oprim. Să facem o pauză pentru a-L întâlni şi a-L proslăvi: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu”, spune El (Psalmul 45, 10). Duhul Sfânt ne cheamă să ne afierosim lui Hristos şi, prin El, Tatălui. Aceasta se face acordându-I puţin (sau mult!) timp – zece minute, un sfert de ceas, o oră... Să-i afierosim momente bune, nu doar „timpul pierdut”. Dar, dacă tot vorbim despre timp pierdut, mai bine să i-L oferim lui Dumnezeu... Cel mai bun moment al nostru de întâlnire cu Dumnezeu este dimineaţa, înainte de agitaţia gândurilor minţii noastre. Dimineața sau, în orice caz, cel mai devreme cu putinţă, înainte de a pleca la lucru sau la şcoală. Putem să aducem o jertfă în acel moment – atunci când sunt atâtea de făcut!?...

Să te opreşti și să-I acorzi timp lui Dumnezeu nu ar trebui să fie o obligaţie anevoioasă, o datorie pe care să o săvârşeşti pentru a fi un „creştin corect”! Să ne oprim, deci, din dragoste, din plăcere, pentru fericirea de a petrece un moment bun cu Domnul şi Prietenul vieţii noastre. Când iubim pe cineva, căutăm toate mijloacele pentru a-l afla şi a fi cu el: alegerile se fac uşor, iubirea ne călăuzeşte spre ce este mai bine, fără a neglija, totuşi, alte persoane.

De aceea, se cuvine să afierosim cel mai bun timp al nostru Domnului – timp din inima noastră, din gândul nostru – şi vom avea o mulţime de timp să-i oferim, tot din iubire, aproapelui nostru. Iubeşte-L pe Domnul din toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Iubirea se traduce în timp. Cât timp petrecem la telefon, la calculator, să ne citim mesajele sau să scriem e-mail-uri? Oare Domnul nu este Cel mai important Interlocutor şi Corespondent?

***                                          

Cel mai mulţumitor pentru noi nu este sentimentul datoriei religioase săvârşite, ci este darul pe care Domnul îl face El Însuşi celui sau celei care îşi acordă timp pentru a I se afierosi. Să-I acordăm vreme lui Dumnezeu şi vom vedea că Dumnezeu are şi oferă timp pentru noi! Vom fi foarte surprinşi de disponibilitatea Lui! Şi, totuşi, Domnul Iisus este atât de ocupat! Are atâtea de făcut! Are atâta spre a fi! Are atâta de iubit! Cum face, oare?

El Se retrage... Vedem în Sfânta Evanghelie că Iisus, Dumnezeu Omul, ne oferă exemplul acestei retrageri pentru a fi cu Tatăl ( Matei 16, 13; Marcu 1, 45; 8, 27; Luca 5, 16). Domnul Tată-Fiu-Duh nu este întotdeauna în lucrare şi în „a face”: retragerea Lui este un exemplu. Să nu vorbim despre „odihna” unui Dumnezeu obosit! El Se retrage, Se adună în Sine; Se consacră Sieşi. Dumnezeu Se odihneşte în acest timp (a şaptea parte a timpului), pentru a Se bucura în iubirea treimică: Dumnezeu Îşi face timp pentru Dumnezeu! Şi Îşi face timp pentru Om. Şi noi avem un timp pentru El: să sfinţim duminica! Duminica este un timp care nu ne aparţine, ci Îi aparţine Domnului, iar noi I-l restituim oferindu-I-l spre a ne bucura şi noi întru iubirea şi comuniunea cu El şi cu fraţii noştri. Iar Hristos spune aceasta: dacă cineva Mă iubeşte, vom veni la el şi vom face locaş la el (Ioan 14, 23). Găseşte-ţi răgaz pentru a-L iubi pe Domnul şi vei vedea cât de mult vei fi covârşit de prezenţa Lui!