Pocăinţa e grozavă şi cumplită pentru păcătoşi, leac al greşelilor, mistuirea nelegiuirilor, cheltuire de lacrimi, încredere în Dumnezeu, armă împotriva diavolului, sabie care taie acestuia capul, nădejde în mântuire, nimicire a deznădejdii. Ea deschide Cerul, ea ne duce în Paradis, ea biruie pe diavol (de aceea aduc vorba atât de des de acest lucru); după cum se vede, ea ne dă încrederea că el (diavolul) poate fi răpus.

Dacă ai păcate, nu deznădăjdui, leacul acesta vi-l dau fără încetare, căci ştiu ce mare leac e împotriva diavolului, să nu pierzi nădejdea. Şi dacă greşeşti în fiecare zi, pocăieşte-te în fiecare zi. Şi după cum facem la casele dărăpănate, unde, după ce am scos părţile putrede, cârpim locul cu material nou şi mereu suntem cu grijă şi luare aminte, tot aşa facem şi cu noi înşine. Dacă din pricina păcatului astăzi te-ai dărăpănat, înnoieşte-te prin pocăinţă.

(Înaltpreasfințitul Pimen, Povățuiri ale spovedaniei, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2002, p. 21)