„N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă”. Ce mângâiere pentru păcătoşi! Însă ei trebuie să se lase de păcate şi să lucreze numai binele; ba şi făcând binele, să se socoată pe sine drept păcătoşi şi nu numai cu limba, ci şi cu inima. Nu păcătui, dar pocăieşte-te ca un adevărat păcătos şi strigă către Domnul ca să te miluiască. De vei avea această stare sufletească, înseamnă că stai întru adevăr; îndată ce ţi se va sui la cap dreptatea şi vei începe să te socoţi fără de păcat, să ştii că te abaţi de la calea dreaptă şi te duci la cei cărora nu este mântuire.

Cum poate fi împăcată viaţa dreaptă cu simţământul păcătoşeniei? Asta întreabă numai cărturarii, care scriu, însă nu făptuiesc; pentru cel ce merge pe calea făptuitoare, lucrurile sunt atât de limpezi, că nici nu e în stare să priceapă cum ar putea să fie altfel.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 187-188)