Dacă cineva spune că duce o viață de pocăință, dar în același timp nu are ochi să-l vadă pe fratele său căzut în suferință și durere, acela să știe că ceea ce face el este prefăcătorie, iar nu pocăință. Mai sunt asemenea persoane care se culcă pe-o ureche că duc o viață bună și plăcută lui Dumnezeu, dar ei înșală pe alții, se înșală pe ei înșiși, dar nu pot înșela Duhul Sfânt.

Acei oameni sunt în prăpastie fără să știe, fără să realizeze, pe aceia îi pândește mereu câte o mare nenorocire. Numai atunci când acele persoane vor reuși să unească într-adevăr smerenia cu pocăința, vor putea ști că ceea ce fac ele are, cu adevărat, o mare însemnătate, o mare valoare pentru cei din jur.

Fraților, de-a lungul vieții mele am observat așa: cine are căință în suflet acela va avea întotdeauna și smerenie. Fraților, așa să știți, rădăcina smereniei din căință se naște.

În minunata clipă în care găsești pe cineva care duce o viață de pocăință, se va putea vedea cum plânge inima în acea persoană. Acel fericit om nu va mai vrea să judece pe nimeni, nici nu va mai vrea să osândească pe alții, ci va căuta, în loc să judece sau să vorbească de rău pe alții, mai mult să-și folosească mila, să dorească mântuirea tuturor, să ierte des și să nu aibă nimic cu nimeni. Dacă are altul cu el, aceea să nu fie treaba lui. Astfel ne învață Duhul Sfânt, și se poate lesne observa că oricine are lucrarea aceasta minunată va avea pururi asupra lui și ocrotirea extraordinară a Duhului Sfânt.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Brașov, 2010, pp. 56-57)