Pofta trupească se sfârşeşte cu moartea
Dintru început noi nu am fost zidiţi de Domnul pentru moarte şi pentru pofta şi împreunarea trupească, ci pentru dorirea şi dragostea dumnezeiască.
Noi am căzut pradă morţii şi stricăciunii, pentru că am alunecat dintru starea noastră firească în pofta trupească nefirească. Însă dintru început noi nu am fost zidiţi de Domnul pentru moarte şi pentru pofta şi împreunarea trupească, ci pentru dorirea şi dragostea dumnezeiască, întrucât, până la cădere, în rai nu era pofta şi dorirea trupească, cele care s-au ivit după căderea şi izgonirea din rai, iar apoi moartea a intrat în lume. De aceea, pofta trupească se sfârşeşte cu moartea; fiind însă omorâtă de moarte, în viaţa veşnică viitoare ea nu va mai fi. Acolo se vor desfăta de dorinţa şi dragostea dumnezeiască doar aceia care au făcut voia lui Dumnezeu.
(Sfântul Dimitre al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 53)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro