Alcătuită din două părţi, slujba Miezonopticii are în prima parte un caracter de slăvire a lui Dumnezeu, iar partea a doua este o rugăciune de mijlocire pentru morţi, alcătuită din tropare şi o rugăciune de pomenire: „Pomeneşte, Doamne, pe cei ce în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice au adormit…” Odinioară, ca şi azi numai în unele mănăstiri se săvârşeşte la miezul nopţii.

Miezonoptica sau  „A doua venire a Domnului”, îi îndeamnă pe creştini să-şi amintească de cei adormiţi şi să se roage pentru sufletele lor. Aşa se explică prezenţa troparelor şi a rugăciunilor pentru cei morţi din a doua parte a Miezonopticii de toate zilele şi de sâmbătă.

În afară de pomenirile făcute de rudele şi urmaşii răposatului, Biserica face şi ea pomenirea celor adormiți şi se roagă pentru ei zilnic în toate slujbele sale; mai ales în sâmbetele de peste an.

Dimensiunea eshatologică (de sfârşit) a Miezonopticii este strâns legată de sfârşitul personal al fiecărui om, care este eshatologia sa personală. De aceea, pregătirea fundamentală a omului pentru sfârşitul lumii trece în mod necesar prin pregătirea pentru moarte.