„Vedeți ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, și suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaște, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiților, acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Știm că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Și oricine și-a pus în El nădejdea, acesta se curățește pe sine, așa cum Acela curat este” (I Ioan 3, 1-3).

Această viață este fie o pregustare a Raiului, fie o pregustare a iadului. Cei care merg în iad nu doresc să meargă în Rai: „a merge în Rai” nu este o schimbare de loc, ci o apropiere tot mai intimă de Dumnezeul Care este pentru ei (n. tr. pentru cei care vor să meargă în iad) respingător și vrednic de dispreț. Unii spun că Raiul nu are uși – nu există nimic care să îi împiedice pe osândiți să intre, nimic în afară de refuzul lor. „A intra” înseamnă a te împărtăși veșnic din Dumnezeu.

C. S. Lewis afirmă: „În cele din urmă, nu există decât două feluri de oameni... cei care Îi spun lui Dumnezeu «Facă-se voia Ta» și cei cărora Dumnezeu le va spune la sfârșit: «Facă-se voia ta». Toți cei care sunt în iad au ales aceasta. Fără această alegere personală nu ar putea să existe iadul... Ușile iadului sunt încuiate pe dinăuntru”.

Astfel este firea unui Dumnezeu iubitor. Cu adevărat, Dumnezeu este iubire și nu doar o persoană care are dragoste. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur (secolul al IV-lea) ne provoacă să experiem focul vindecător și dătător de viață al iubirii și prezenței lui Dumnezeu: „Să ne îmbrăcăm cu focul spiritual, să ne încingem cu flacăra lui. Niciun bărbat care îi poartă flacăra nu se teme de cei pe care îi întâlnește pe cale, fie fiară, fie om, fie capcane nenumărate; atât timp cât el este înarmat cu acest foc, toate lucrurile se dau din fața lui, toate fug. Flacăra este de nesuportat, focul nu poate fi răbdat, mistuiește tot. Să ne îmbrăcăm cu acest foc, dând slavă Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, a Cărora este slava, puterea și cinstea în vecii vecilor. Amin”.

Ni se spune că în Ziua Judecății, când vom sta goi înaintea lui Dumnezeu, atotpătrunzătoarea lumină divină a prezenței Sale va deschide „cărțile” inimilor noastre. Lumina sa va descoperi ce conțin aceste cărți. Ele vor arăta dacă inimile noastre sunt atrase de Dumnezeu sau respinse de El, fie pregustând raiul, fie pregustând iadul. Sfântul Simeon Noul-Teolog spune că nu ce credem și ce facem, ci ce suntem va determina starea noastră viitoare. Fie avem o asemănare cu Dumnezeu, fie avem o neasemănare cu El: „În viața viitoare creștinul nu va fi cercetat dacă s-a lepădat de lume pentru iubirea lui Hristos sau dacă și-a împărțit averile săracilor sau dacă a postit, dacă a privegheat sau s-a rugat, sau dacă a plâns și s-a văitat pentru păcatele sale, sau dacă a făcut vreun alt bine în această viață, ci va fi cercetat cu atenție dacă are vreo asemănare cu Hristos, așa cum fiul are cu tatăl său”.

Sfântul Irineu spunea: „Pentru că așa cum cei care văd lumina sunt înăuntru luminii și se împărtășesc de strălucirea ei, tot așa, cei care Îl văd pe Dumnezeu sunt în Dumnezeu și primesc din strălucirea Lui”.

(Preotul James Bernstein, Uimit de Hristos. Călătoria mea de la Iudaism la Ortodoxie, traducere de Dragoș Dâscă, Editura Ecclesiast, Sibiu, 2011, pp. 269-270).