Oare desăvârșirea omului pe pământ este obligatorie tuturor? La această întrebare vom răspunde, aducându-ne aminte de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos spuse tânărului bogat, care L-a întrebat ce să facă pentru a moșteni viața de veci: De vrei să intri în viață, păzește poruncile… Iar de vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averile tale și le dă săracilor, … după aceea, vino și urmează-Mi Mie (Matei 19, 17 și 21).

De aici se înțelege clar că porunca Mântuitorului pentru desăvârșire nu este obligatorie, ci este lăsată la voia liberă a omului. Iar în alt loc a zis: Eu am venit ca viață să aibă și mai mult să aibă (Ioan 10, 10), adică cel ce vrea să se mântuiască, să păzească poruncile lui Dumnezeu, iar cel ce voiește să aibă mai multă viață, adică să fie desăvârșit, trebuie să părăsească toate ale lumii și să urmeze lui Hristos, cu multă răbdare și lepădare de sine, până la sfârșit. Deci, a se sui cineva la treapta înaltă a desăvârșirii, rămâne la voia lui.

Prin ce virtute ajunge omul la desăvârșire și care sunt virtuțile celor desăvârșiți? Sfântul Grigorie Palama zice: „Virtutea rugăciunii efectuează taina unirii noastre cu Bunul Dumnezeu, căci rugăciunea este legătura făpturilor raționale cu Făcătorul, dar unirea cu Dumnezeu, adică desăvârșirea, este mai presus de rugăciunea curată. Ea înseamnă dragoste desăvârșită și aceasta nu o are omul de la sine, ci de la Dumnezeu”.

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Urcuș spre Inviere, Editura Trinitas, Iași, 1998, p. 361)