Postirea înseamnă întoarcere la Dumnezeu
Postitul care nu se face „înaintea Domnului” nu va putea vindeca răul fundamental care l-a alungat pe om „de la fața lui Dumnezeu” (Facerea 3, 8).
Înainte de a pune întrebarea concretă a modului „cum” anume ținem postul, trebuie să fi dat un răspuns la întrebarea „pentru ce” anume facem asta? Care e motivul său? Pentru Părinții pustiei, acest lucru era atât de la sine înțeles, încât nici nu-și mai puneau această întrebare în mod explicit. Într-un scurt text citat deja anterior, avva Evagrie atinge limpede această temă:
„Postirea să-ți fie cât îți stă în putere înaintea Domnului”.
Postitul care nu se face „înaintea Domnului” nu va putea vindeca răul fundamental care l-a alungat pe om „de la fața lui Dumnezeu” (Facerea 3, 8). De aceea, postirea înseamnă, înainte de orice altceva, întoarcere la Dumnezeu. Ca expresie a unei astfel de întoarceri fundamentale la Dumnezeu înțelege și Scriptura postul, până acolo încât profetul Isaia declară că un post doar trupesc, fără întoarcerea inimii, este cu desăvârșire de prisos (Isaia 58, 1-6). Într-o lume secularizată, în care omul și „nevoile” sale (firește de natură materială) contează drept măsură absolută a tuturor lucrurilor, acest adevăr poate apărea multora foarte dureros. Atât de dureros, încât nu suntem pregătiți să-l acceptăm. Și totuși numai Cel care este El Însuși Adevărul ne poate face liberi de îndrăgostirea noastră disperată de noi înșine și liberi pentru o împlinire autentică a foamei de nepotolit după absolut care există în fiecare om.
Pentru această întoarcere la Dumnezeu nu există rețete general valabile. Pentru omul fără Dumnezeu al epocii moderne, întoarcerea poate consta mai întâi în luarea în considerare ca atare a întrebării dacă nu cumva omul nu este cu mult mai mult decât „hrană și îmbrăcăminte” (Matei 6, 25). Ea poate începe prin căutarea de oameni care – în trecut sau în prezent – au dat deja pentru ei înșiși răspuns la această întrebare. Cine vrea să se lase „găsit”, acela chiar va fi găsit, întrucât Dumnezeu își dorește mântuirea noastră infinit mai mult decât putem noi înțelege vreodată.
(Ieroschimonahul Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui – știința și învățătura Părinților pustiei despre mâncat și postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 104-105)
Sârguința alungă păcatul departe de sufletul nostru
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro