Bolile adevărate nu constituie probleme reale pentru avva Evagrie, ca şi pentru ceilalţi asceţi ai pustiei. Un spaţiu mult mai larg îl ocupă bolile închipuite în pre­zent sau temute în viitor, întrucât ele nu ţin de realita­tea concretă a vieţii, înaintea căruia trebuie să se plece fiecare om, ci sunt mai degrabă un produs al insinuărilor potrivnicului.

„Gândului care ne zugrăveşte înaintea ochilor o dure­re de stomac, de ficat, de rinichi şi umflarea pântecelui:

«De aceea nu pierdem din curaj: dimpotrivă, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru se înnoieşte din zi în zi»" (2 Co 4, 16).

„Gândului care zugrăveşte în noi o slăbiciune cum­plită din pricina bolilor aduse în noi de multa postire şi ne convinge să mâncăm ceva gătit:

«Când sunt slab, atunci sunt tare»" (2 Co 12,10).

Ambele replici relativizează în chip suveran toate falsele griji pentru sănătatea trupească. Oricât de înaltă ar fi valoarea pe care i-am acorda-o, ea nu poate fi absolută. Există în boală o slăbiciune (chiar o slăbiciune fizică) mai puternică decât simpla sănătate. Pavel a propovă­duit Evanghelia „în slăbiciune" — şi ce putere ieşea din el! Avva Isaac prefera chiar să rămână bolnav în loc să fie ajutat. Există o integritate a persoanei care nu este atinsă de nici o boală, ba, mai mult, care devine evidentă de-abia în slăbiciunea bolii.

Dacă sugestiile numite mai sus nu-şi ating ţinta, ispititorul recurge la un alt mijloc:

„Gândul nebuniei/lăcomiei pântecelui sugerează mo­nahului o cădere rapidă a ascezei lui zugrăvindu-i stomacul, ficatul, splina, hidropizia, o boală lungă, raritatea proviziilor şi lipsa medicilor. De multe ori îl face să-şi aducă aminte de unii fraţi care au căzut în aceste suferinţe. Iar câteodată îi convinge chiar pe aceia care au suferit aceste lucruri să dea pe la cei ce se înfrânează şi să le povestească nenorocirile lor, ca şi cum ei ar fi ajuns aşa din pricina ascezei".

Spaimele exprimate aici nu sunt lipsite de un fond real. Am putea cita aici nenumărate texte ale Părinţilor pustiei care vorbesc de îmbolnăviri grave şi infirmităţi îndelungate, cum a fost boala lui Evagrie însuşi la sfâr­şitul vieţii. Aceleaşi texte ne învaţă însă şi că această spaimă de îmbolnăvire şi de infirmitate este exagerată şi, ca atare, constituie o cursă a potrivnicului.

Între monahi existau nu puţini care se îngrijeau cu abnegaţie de starea de sănătate fraţilor, şi nu puţini doctori care făceau chiar operaţii. Aflăm astfel de îngrijirea devotată a bolnavilor, care nu se dădea înapoi de la nici un sacrificiu pentru a împlini confraţilor bol­navi o mică dorinţă, fie ea şi extravagantă, ca de pildă procurarea de cozonaci din Alexandria. Exista chiar un fel de serviciu regulat de asistenţă medicală: unul din fraţi trecea săptămânal din chilie în chilie pentru a vedea dacă lipseşte cuiva ceva. Dacă un frate nu apărea sâmbătă şi duminică la slujbele în comun, întreaga comunitate monahală mergea după liturghie la el să se asigure că nu i s-a întâmplat ceva rău.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 35-37)