Postul este căruță către Cer

Cuvinte duhovnicești

Postul este căruță către Cer

Postul rugăciunea la Cer o trimite, postul este mama sănătății, postul este povățuitor al tinereții, podoabă a bătrânilor, împreună călător cu cei ce călătoresc.

Iubește sărăcia lui Hristos, ca să te îmbogățești acolo cu dumnezeirea Lui. Iubește postul cel prea bun care este lucru cinstit și lui Dumnezeu plăcut. Postul este căruță către Cer. Postul proroci naște, iar pe cei ce dau legi îi înțelepțește. Postul este bun păzitor al sufletului și al trupului, este arma vitejilor și iscusința pătimitorilor. Postul izgonește ispitele, zidește înțelepciunea și locuiește împreună cu trezvia. Postul este în războaie vitejie. El a stins puterea focului, a astupat gurile leilor. Postul rugăciunea la Cer o trimite, postul este mama sănătății, postul este povățuitor al tinereții, podoabă a bătrânilor, împreună călător cu cei ce călătoresc. Postul pe Lazăr l-a odihnit în sânul lui Avraam. De aceea și noi să-l iubim, ca să ne primească în sânul lui Avraam. Să fugim de desfătare și de beție, maica desfrânării. Beția pe Domnul nu-L primește. Beția pe Duhul Sfânt Îl izgonește. Postul este buna așezare a cetății. Postul este pacea caselor; postul este păzitor și dătător de feciorie.

Postul este calea pocăinței; postul este marea lacrimilor. Postul nu iubește cele din lume. Deci să nu ne supărăm postind.

Postul nu primește clevetirea, căci cei ce clevetesc pe aproapele, deși se pare că se roagă sau postesc, însă sunt asemenea cu cei ce scot apă și o toarnă în vas găurit. Domnul nu primește rugăciunea celui ce pomenește de rău pe fratele său. (Sfântul Efrem Sirul)

(Cuvinte de la Sfinții Părinți vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 56-57)

Citește despre: